Pentru sănătatea solului şi a păşunii
Recurgând la câteva exemple, aşa s-a procedat la Ineu de Criş, dar şi la Criştior, apoi la Copăcel, urmează şi în comuna Săcădat, iar la Cociuba Mare este pe punctul de a se finaliza. Adică, studiul pentru ameliorarea solului, după care se aplică amendamentele-substanţă ce se încorporează în sol pentru a schimba unele însuşiri nefavorabile ale acestuia, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de nutriţie a plantelor.
Referitor la preocupările administraţiei locale de la Cociuba Mare, primarul - domnul Ioan Irimie - avea să ne spună că este necesar să se aplice amendamente pe o suprafaţă de 1000 hectare de păşune comunală. "S-a întocmit un proiect, iar specialiştii Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Bihor sunt în faza de finalizare a studiului pentru ameliorarea solului, astfel încât să declanşăm lucrările de amendare" - sunt precizările domnului Ioan Irimie.
În prima etapă, costurile sunt de peste 8 milioane lei, însă vor ajunge de zece ori mai mari, alocate de la bugetul local. "Investiţia, însă, va fi recuperată prin sistemul actual de decontări, de la bugetul de stat", remarca primarul. Dar cel mai mare câştig rămâne sporirea gradului de fertilitate a solului, implicit, din primăvară, o mai bună recoltă de masă verde de pe păşune, în folosul deţinătorilor de animale din comuna Cociuba Mare şi satele aparţinătoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.