De la sancţiuni contravenţionale, la infracţiune * Plângere penală pentru SC Pyrogum SA Oradea * Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu este hotărât să facă ordine în teritoriu, prin exercitarea atribuţiilor pe care le are, acţionând în litera şi spiritul legii. Este o concluzie susţinută prin ceea ce a întreprins, până acum, Comisariatul Judeţean Bihor, iar un prim argument este că "pentru nesolicitarea avizului, acordului şi/sau autorizaţiei de mediu de către persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului, în acest an s-au aplicat, până acum, 20 de sancţiuni în valoare de 265 de milioane lei" - a precizat dna ing. Lucia Varga, comisar şef. Să reamintim - deoarece multora încă nu le este suficient de clar - că, în Legea Mediului (nr. 137/1995) se specifică obligativitatea solicitării şi obţinerii avizului, acordului şi/sau autorizaţiei de mediu de către agenţii economici care desfăşoară activităţi cu impact semnificativ asupra mediului. Şi tot în legea menţionată, modificată şi completată prin Legea 294/2003, se prevede, fără echivoc: constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare (de la 1 la 3 luni) sau cu amendă (de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei) continuarea activităţii după aplicarea sancţiunii contravenţionale, fără obţinerea acordului şi/sau autorizaţiei de mediu. Din păcate, sunt agenţi economici care ignoră legea, mizând (cu risc pe cont propriu) să scape de controlul factorilor abilitaţi în domeniu. De exemplu, SC Pyrogum SA Oradea a riscat şi... nu a scăpat de Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu. "Această societate comercială are un punct de lucru la Ţeţchea. Este o investiţie în derulare, numai că - menţionează dna Lucia Varga - au început lucrările de construcţii-montaj fără a obţine acordul de mediu de la Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor. Au fost sancţionaţi cu 25 de milioane de lei, iar până la intrarea în legalitate s-a dispus sistarea activităţii. Era în luna februarie". Cu toate acestea, aveam să aflăm de la dna Lucia Varga, SC Pyrogum SA Oradea a continuat lucrarea la "instalaţia de piroliză a tocăturii de cauciuc", iar în luna aprilie a.c., la o nouă inspecţie efectuată de Comisariatul Judeţean Bihor, persistau aceleaşi nereguli. Măsura aplicată: "Comisariatul Judeţean Bihor a înaintat plângere penală la Poliţia Judeţeană Bihor, Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru această societate comercială. Nu avem nimic împotriva conducerii societăţii comerciale respective, ci rămânem fermi ca aceasta să respecte şi să aplice prevederile legii" - a concluzionat doamna comisar şef Lucia Varga.