Înfrângerea categorică a echipei Olimpia, la Aleşd, părea că va tulbura apele în interiorul clubului salontan, mai ales că alb-albaştrii şi-au propus, pentru acest sezon, câştigarea campionatului, iar eşecul i-a îndepărtat la patru puncte de lider. Şedinţa de analiză a meciului, care a avut loc, ieri, la Salonta, s-a desfăşurat, însă, într-un climat calm, fără a aduce schimbări majore în cadrul clubului. Preşedintele Liviu Codre a catalogat eşecul drept un scurt circuit de moment, care nu va afecta parcursul formaţiei sale. "După joc, l-am felicitat pe Sorin Pop, pentru că echipa pregătită de el a prins o zi mai bună, fiind superioară în special în repriza secundă. Am avut ceva probleme la această deplasare, mai mulţi jucători au venit obosiţi, direct de la serviciu, la meci. Trebuie să uităm rapid înfrângerea şi să ne pregătim pentru ultimele două partide care ne mai aşteaptă în tur", a declarat conducătorul salontan. Ateşan rămâne la timonă Imediat după înfrângere, au apărut zvonuri conform cărora s-ar pregăti şi o schimbare la nivelul conducerii tehnice, prin avansarea lui Marin Mitran la cârma formaţiei de seniori, însă, pe moment, ele par a fi doar simple speculaţii. Tehnicianul, care deţine licenţă de antrenor clasa a II-a, este în prezent şeful Centrului de copii şi juniori al clubului salontan, fiind secundul lui Gheorghe Ateşan la echipa mare. "Deocamdată nu s-a pus în discuţie schimbarea antrenorului, o astfel de decizie trebuie luată de conducerea echipei şi nu depinde doar de persoana mea. Momentan, nu se va produce nici o schimbare la club, totul va rămâne aşa cum e până în iarnă. În intersezon pregătim, însă, câteva modificări importante, la toate nivelele?, a precizat Liviu Codre, care a mai adăugat că ?tot ce a obţinut echipa în ultimii ani, este rezultatul muncii, a valorii lotului şi nu a altor factori indirecţi. Noi vrem să ne dovedim superioritatea pe teren, nu în afara lui. Nu ne temem de confruntarea de la Beiuş, cu condiţia să fim lăsaţi să jucăm, în condiţii normale.? Peste două săptămâni, Olimpia Salonta şi Bihorul Beiuş se vor întâlni în meci direct, în ultima etapă a turului, în oraşul de pe Crişul Negru.