Regia Autonomă Oradea de Transport Local (RA OTL) începe noul an 2008 sub semnul noutăţilor, astfel că în prima lună din acest an se pot consemna patru evenimente ce vor avea urmări pozitive atât în ceea ce priveşte reţeaua mijloacelor de transport în comun, cât şi pentru beneficiarii serviciilor RA OTL.
Cum avea să ne spună ieri, 3 ianuarie, dl. Corneliu Lupău, director general al RA OTL, vor avea loc, de săptămâna viitoare, negocierile pentru semnarea contractului, cu firma Siemens, pentru achiziţionarea a 10 tramvaie noi, din Austria. Firma Siemens este câştigătoarea licitaţiei ce a avut loc în acest sens. "Tot săptămâna viitoare vom desemna şi firma câştigătoare a licitaţiei, firmă care urmează să se ocupe de punerea în operă a sistemului automat de urmărire centralizată a transportului cu tramvaiele şi autobuzele pe raza municipiului Oradea şi a sistemului centralizat de informare a călătorilor", a menţionat dl. Corneliu Lupău. Celelalte două evenimente au ca punct de reper data de 8 ianuarie, respectiv 25 ianuarie. În 8 ianuarie va avea loc licitaţia pentru achiziţionarea a 20 de autobuze noi, iar în 25 ianuarie se organizează licitaţie pentru amenjarea staţiilor de aşteptare pentru călători.