Întreprinderea familială (denumită până recent asociaţie familială) este o formă de organizare economică fără personalitate juridică, formată de un întreprinzător persoană fizică, împreună cu familia sa.

Acord încheiat de membrii familiei

Potrivit legii, se pot organiza ca întreprinderi familiale (IF) atât cetăţenii români, cât şi cei dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv cei dintr-un stat aflat în spaţiul economic european, printr-un acord încheiat de membrii familiei, obligatoriu în formă scrisă. Membrii IF pot fi simultan Persoană Fizică Autorizată (PFA) şi titulari ai unor întreprinderi individuale. Cât priveşte condiţiile, acestea sunt următoarele: reprezentantul IF trebuie să aibă minim 18 ani, iar ceilalţi membri să aibă cel puţin 16 ani; niciunul dintre membri nu trebuie să fi săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi de cele care privesc disciplina financiar-fiscală; IF trebuie să aibă sa aiba un sediu profesional declarat, iar reprezentanţii să declare pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii. Întreprinderea familială se înfiinţează într-o singură etapă, prin depunerea dosarului cuprinzând actele necesare la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) în a cărei rază teritorială îşi va avea sediul aceasta, întreaga procedură de înfiinţare şi autorizare a funcţionăriifiind monitorizată de ORC. Autorizaţia de funcţionare este acordată pe un termen nelimitat sau pe o anumită perioadă, dacă se solicită acest lucru.

Documente necesare

Dosarul de înregistrare a IF care se depune la Oficiul Registrului Comerţului trebuie să conţină: o cerere tip; rezervarea de denumire; cazierul fiscal pentru toţi membrii (în format electronic); o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea conditţilor de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii; câte o copie după actul de identitate al fiecărui membru; documentele aferente sediului (contract de închiriere şi/ sau titlul de proprietate), specimenul de semnătură al reprezentantului IF; acordul de constituire încheiat de membrii familiei; procură specială pentru reprezentantul întreprinderii desemnat prin acordul de constituire (sub semnătura privată), prin care acesta este împuternicit să o reprezinte, şi dovezile privind achitarea taxelor legale. Totodată, dacă este cazul, pentru înregistrare, se pot depune şi documentele care atestă pregătirea profesională şi cele care atestă experienţa profesională a membrilor. Costurile de înregistrare a IF sunt între 500 de lei şi 1.000 de lei.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), la data de 31 iulie, în Bihor, au fost înmatriculate în registrul comerţului un număr de 575 de întreprinderi individuale, faţă de 297 - în perioada similară din anul trecut.