OPJPC Bihor verifică operatorii economici
Conform Planului de acţiuni al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pe 2007, în perioada 27 - 29 martie a.c., inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au continuat controalele în rândul operatorilor economici.
Au fost aplicate 19 amenzi contravenţionale
Au fost verificaţi 45 de operatori economici, iar inspectorii OJPC Bihor au constatat, şi de această dată, o serie de nereguli. Abaterile constatate au fost legate de existenţa la comercializare a unor produse alimentare cu termenul de durabilitate minimală depăşit, sau etichetate neconform. Consecinţa: amendarea a 19 operatori economici, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 36.600 lei. Totodată, pe perioada acţiunilor de control au fost soluţionate 14 reclamaţii primite de la consumatori. Dintre acestea, o reclamaţie a vizat produsele alimentare, 6 reclamaţii - produsele nealimentare, respectiv alte 7 reclamaţii pentru prestări servicii necorespunzătoare.
Atenţie la amenajarea spaţiilor pentru fumători!
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor atenţionează operatorii economici care desfăşoară activităţi în unităţi de alimentaţie publică, precum şi în discoteci şi alte spaţii publice cu destinaţie similară (baruri, restaurante, fast-fooduri, cafenele etc), să delimiteze spaţiul dintre nefumători şi fumători. "Legea 349/2002, pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun, cere operatorilor economici să creeze spaţii destinate fumătorilor şi nu nefumătorilor" - ne-a declarat doamna ec. drd. Cristiana Bigan, director executiv al OJPC Bihor. De asemenea, OJPC Bihor atenţionează că, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la consumul produselor din tutun, operatorii economici vor suporta, pe lângă amenzile corespunzătoare, şi sancţiunea de oprire temporară sau definitivă a activităţii. Precizăm că, la nivelul întregii ţări, totalul amenzilor contravenţionale aplicate pentru nerespectarea Legii 349/2002 a fost de 3.464.130 lei, adică peste 1 milion de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.