Numeroase solicitări pentru obţinerea rentei viagere
Până acum, în Bihor, s-au depus peste 200 de dosare
În 27 decembrie 2005, au apărut Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 247/22 iulie 2005, lege prin care s-a instituit acordarea rentei viagere agricole, când persoana beneficiară a împlinit vârsta de 62 de ani.
Renta viageră agricolă înseamnă acordarea de către stat a 100 de euro/hectar/an, în cazul în care ţăranul vinde sau donează terenul agricol, sau 50 de euro/hectar/an, în cazul în care se arendează terenul agricol. Există şi varianta de contracte combinate: vânzare şi arendă.
Conform prevederilor legale, acordarea rentei viagere agricole se face când persoana respectivă a împlinit 62 de ani, renta fiind pe toată durata vieţii beneficiarului. Dacă renta viageră este ca urmare a arendării terenului, ea se acordă pe durata contractului de arendare. Un contract de arendare se poate reînnoi, de la caz la caz.
Pentru cei interesaţi de a obţine renta viageră agricolă, există şi funcţionează, la nivelul judeţului Bihor, Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă, care se află în sediul din Oradea al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. Aici se pot obţine informaţiile de care aveţi nevoie, ce acte trebuie pentru întocmirea dosarului, aici se depun dosarele respective. În ziarul "Crişana", din 7 februarie a.c., am prezentat în detaliu ce documente sunt necesare, aşa că, acum, nu mai insistăm asupra acestui aspect.
Cum în ultimele zile am primit mai multe telefoane de la diverse persoane, le răspundem acum, conform precizărilor dlui Janota László, şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor: "Pentru persoanele cărora li s-au validat dosarele în cursul anului 2005, cât şi pentru persoanele al căror dosar a fost depus până în 28 februarie a.c., banii reprezentând renta viageră se vor acorda în primul trimestru al acestui an. Pentru dosarele depuse după 1 martie 2006, până la 31 decembrie 2006, renta viageră pentru acest an se va plăti în anul viitor".
Cât priveşte situaţia înregistrată, acum, la nivelul judeţului Bihor, constatarea cu caracter general este că sunt numeroase solicitări pentru obţinerea rentei viagere. De pildă, până la 28 februarie - care a însemnat şi ultima zi de depunere a dosarelor în baza cărora, dacă ele se aprobă, se poate primi, încă din acest prim trimestru din 2006, renta viageră - până în 28 februarie, deci, s-au depus peste 200 de dosare. "Pe măsură ce documentaţiile au fost complete, noi am trimis dosarele la Bucureşti, pentru avizare. Până acum, însă, continuă dl Janota László, nu am primit, de la Agenţia Domeniilor Statului, nici o înştiinţare despre câte dosare s-au acceptat şi aprobat, aşa că nu ştim, deocamdată, câţi dintre solicitanţii din Bihor au sau nu avizul de a primi rentă viageră agricolă".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.