Guvernul a adoptat, la începutul acestei luni, o Hotărâre care stabileşte că pe teritoriul României vor putea fi comercializate sub denumirea de ape minerale naturale numai apele recunoscute de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale sau de către autoritatea compententă dintr-un stat membru. Actul normativ privind normele tehnice de exploatare şi comercializare a apelor minerale naturale preia prevederile Directivei 40/20003/CE privind lista, concentraţiile limită, criteriile de etichetare a compuşilor din apele minerale naturale, precum şi condiţiile pentru tratarea prin aer îmbogăţit cu ozon a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor Directiva europeană stabileşte noi valori de referinţă pentru unii constituenţi care pot fi prezenţi în mod natural în apele minerale şi care pot constitui un risc pentru sănătatea publică, în cazul în care depăşesc o anumită concentraţie. Potrivit prevederilor legale, apele considerate medicamente, sau apele minerale utilizate la sursă în scopuri curative, în unităţile de tratament balnear, nu intră sub incidenţa noului act normativ. În ceea ce priveşte apa minerală naturală, se interzice orice tratare de dezinfectare, prin orice mijloace s-ar face aceasta, cu excepţia celor prevăzute de Hotărârea Guvernului, precum şi adăugarea de elemente bacteriostatice sau orice altă tratare de natură a modifica numărul populaţiei microbiene a apei naturale minerale. Îmbutelierea şi ambalarea apelor minerale naturale trebuie realizate astfel încât să nu permită modificarea calităţilor iniţiale ale acestora. Hotărârea stabileşte, totodată, condiţiile referitoare la comercializarea, etichetarea şi publicitatea apelor minerale naturale. Astfel, înscrierea şi utilizarea pe ambalaje, etichete şi în publicitatea de orice fel a indicaţiilor care atribuie unei ape minerale naturale proprietăţi referitoare la prevenirea, tratarea sau vindecarea unor boli umane este interzisă. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 400 la 4.000 lei noi. De asemenea, sub denumirea "apă de izvor" poate fi comercializată doar apa destinată consumului uman, în stare naturală şi îmbuteliată la sursă, care îndeplineşte condiţiile microbiologice, condiţiile de exploatare, criteriile de potabilitate, condiţiile de tratare şi cerinţele de etichetare prevăzute de lege. Noile prevederi stabilesc faptul că orice apă îmbuteliată destinată consumului alimentar, alta decât "apă minerală naturală" sau "apă de izvor", se comercializeaza sub denumirea de "apă de masă". Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi/sau Ministerul Sănătăţii pot să suspende temporar sau să interzică comercializarea pe teritoriul României a unei ape minerale naturale atunci când aceasta nu respectă normele aprobate de Guvern. Hotărârea va intra în vigoare la 180 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.