Noi prevederi legale privind restituirea TVA în cazul cumpărătorilor cu domiciliul în afara CE
Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.692, publicat în Monitorul Oficial nr. 740/01.11.2007, stabileşte procedura de restituire a taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitatea Europeană (CE). De asemenea, stabileşte modalitatea de autorizare a magazinelor care efectuează vânzarea şi restituirea TVA.
Limita minimă de cumpărare - 175 de euro
Potrivit prevederilor legale, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată livrările de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: călătorul nu este stabilit în Comunitatea Europeană, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Comunităţii Europene; bunurile sunt transportate în afara Comunităţii Europene, înainte de sfârşitul celei de-a treia luni care urmează lunii în care a avut loc livrarea; valoarea totală a livrării, plus taxa pe valoarea adăugată, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 de euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obţinut în prima zi lucrătoare a lunii octombrie şi valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor; bunurile sunt cumpărate de la magazinele din reţeaua de vânzare cu amănuntul autorizate să efectueze vânzări de bunuri care conferă cumpărătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitatea Europeană dreptul de a solicita restituirea taxei pe valoarea adăugată; dovada exportului , care se va face prin factura purtând viza biroului vamal de ieşire din Comunitatea Europeană. Taxa pe valoarea adăugată se va restitui integral, fără a se reţine un comision. Restituirea poate fi făcută atât către cumpărătorul nestabilit în CE, cât şi către orice altă persoană împuternicită de acesta care prezintă documentele enumerate mai sus.
Autorizarea magazinelor care efectuează vânzarea
Potrivit legii, magazinele autorizate care efectuează vânzarea şi restituirea taxei pe valoarea adăugată şi deţin autorizaţii emise în baza Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 528/2004 pentru aprobarea Normelor privind restituirea taxei pe valoarea adăugată cumpărătorilor, persoane fizice, care nu sunt stabiliţi în România, îşi păstrează valabilitatea până la expirarea termenului prevăzut în acestea. Agenţii economici care doresc să fie autorizaţi conform Ordinului 1.692/2007 trebuie să solicite o autorizaţie la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, pentru magazinele pe care le au ca unităţi de sine stătătoare sau pentru mai multe magazine ca puncte de lucru, prin depunerea unei cereri semnate de persoanele care angajează legal unitatea solicitantă şi va fi însoţită de următoarele documente: copie de pe documentul care atestă calitatea de persoană înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal; copie de pe documentul care atestă declararea sediului secundar la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află magazinul pentru care se solicită autorizarea, dacă acesta este doar un punct de lucru; copie de pe documentele de achiziţionare şi înregistrare în evidenţa unităţii a aparatelor de marcat electronice fiscale, pentru fiecare magazin pentru care se solicită autorizarea. După obţinerea autorizaţiei, magazinul are obligaţia de a afişa la loc vizibil sigla "TAX FREE". Sigla va avea dimensiunea de minimum 20 x20 cm, în mijlocul siglei fiind înscrise cuvintele TAX FREE, cu majuscule, având înălţimea de minimum 5 cm. Valabilitatea autorizaţiilor emise este de 5 ani calendaristici, începând cu data obţinerii autorizării.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.