Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Impozitul plătit de nerezidenţi pentru veniturile obţinute din România
Potrivit Legii 571/2003 privind Codul fiscal, pentru veniturile obţinute de nerezidenţi din România, impozitul se calculează, reţine şi se varsă la bugetul de stat de către plătitorii de venituri.
Veniturile impozabile obţinute din România sunt: dividende, dobânzi, redevenţe, comisioane, venituri din activităţi sportive şi de divertisment, din prestarea serviciilor de consultanţă sau management, venituri din profesii independende desfăşurate în România, doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor sau alte profesii similare) dacă aceste activităţi nu se desfăşoară printr-un sediu permanent sau într-o perioadă care să depăşească 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat venituri din premii acordate la concursuri organizate în România sau obţinute la jocurile de noroc, veniturile din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, dacă pensia lunară depăşeşte 900 lei. Cota de impozit este de 16% aplicată la venitul brut. Expeţie fac veniturile din dobânzi şi redevenţe, în cazul în care beneficiarul venitului este persoană juridică rezidentă într-un stat membru al Comunităţii Europene, pentru care impozitul este de 10%, şi veniturile obţinute din jocuri de noroc care sunt impozitate cu 20%. Impozitul se calculează şi se reţine în momentul plăţii venitului şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pentru nerezidenţi la bugetul de stat se face în lei, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua plăţii venitului. Pentru dividendele distribuite, dar neplătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care au fost repartizate, impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului respectiv.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.