Conferinţa de presă organizată ieri, 24 aprilie a.c., la Oradea, de către Direcţia Apelor Crişuri, a avut ca temă calitatea apelor din judeţul Bihor. Alături de organizatorii conferinţei de presă a fost prezentă dna Lucia Ana Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.
România, ca ţară membră a Uniunii Europene, s-a angajat să implementeze Directiva Cadru pentru Apă şi deţine o poziţie avansată în ceea ce priveşte etapele care trebuie parcurse în cadrul acestui proces complex reprezentând o viziune unitară privind activităţile de gospodărire durabilă a apelor din întregul bazin dunărean. Responsabilitatea revine, deopotrivă, şi Direcţiei Apelor Crişuri, conform planului de management, pentru arealul hidrografic din zona sa de activitate. Într-un asemenea context se explică şi preocuparea Direcţiei Apelor Crişuri, prin acţiunile ce le întreprinde, iar ieri, la conferinţa de presă, s-au făcut referiri la activitatea de monitoring, de inspecţie şi la investiţii, activităţi concertate sub aceeaşi deviză - calitatea apei. De altfel, dna Lucia Ana Varga avea să remarce: "Având în vedere că obiectivul general al Directivei Cadru pentru Apă prevede ca până în 2015 toate apele din Europa să atingă starea bună, adică să fie încadrate în clasa a II-a de calitate, conform buletinului de calitate, în judeţul Bihor au toate şansele să atingă acest obiectiv atât apele de suprafaţă, cât şi cele subterane". Totodată, dna Lucia Ana Varga s-a referit la proiectele de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apei din Bihor, evidenţiind, conform datelor Direcţiei Apelor Crişuri dar şi a realităţii din teren, efortul financiar susţinut de anumiţi agenţi economici, prin investiţii destinate modernizării staţiilor de epurare - S.C. Compania de Apă Oradea, Primăria Ştei, S.C. Celestica Oradea, S.C. Trinitrom, S.C. Krinon, S.C. Prodaliment Salonta.
Cât priveşte investiţiile în judeţul Bihor pe linia gospodăririi apelor, există patru lucrări (obiective) cu termen de finalizare în 2008: Amenajarea Valea Crăiasa şi Valea Hotărel, cât şi lucrări de regularizare şi acumulări nepermanente pe râul Borod şi lucrări de protecţie mal pe râul Crişul Negru. Suma totală pentru aceste lucrări însumează 57 milioane lei, finanţarea fiind asigurată atât de la bugetul de stat, cât şi prin credite externe.
Insistând asupra acţiunilor întreprinse, în primul trimestru din acest an, de Direcţia Apelor (DA) Crişuri, pe linia monitoringului pentru potabilizare, dl Ioan Oprean, directorul D.A. Crişuri, a spus: "În ceea ce priveşte secţiunile pentru potabilizarea apei, nu sunt probleme pentru zonele Sârbi, Beiuş, Tinca, Ştei şi Pădurea Neagră, iar pentru localităţi precul Aleşd şi Oradea se impune o igienizare mult mai drastică a zonelor riverane." Despre clasa de calitate a apelor, prin monitorizarea a 16 secţiuni, 7 dintre acestea se înscriu în clasa a II-a de calitate (adică bună), iar 9 secţiuni se înscriu în clasa I de calitate a apei (adică foarte bună): Uileacu de Beiuş, Defileul Crişul Negru, Şuncuiuş, Şoimi, Sânmartin, Tinca, Râpa, Cheresig şi Saraz. Monitorizarea va continua, în alte zone, concluziile urmând a fi prezentate, etapizat.