Mircea Gelu Budău, la conducerea DSVSA Bihor
Ieri, 6 martie a.c., a avut loc instalarea oficială a noului director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.
Evenimentul a avut loc la sediul DSVSA Bihor, la care au participat prefectul Gavrilă Ghilea, subprefectul Traian Abrudan, parlamentarii Octavian Bot şi Petru Filip, alţi oficiali din conducerea judeţeană a PDL, fostul director executiv al DSVSA Bihor - Petru Gruia, personalul din reţeaua sanitară-veterinară. Conform Ordinului nr. 6945/3 martie a.c. al preşedintelui Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dl Mircea Gelu Budău a fost promovat în funcţia publică de conducere de director executiv al DSVSA Bihor. Înainte de promovarea în această funcţie, dl Mircea Gelu Budău a fost şeful Circumscripţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 3 Oradea.
Noul director al DSVSA Bihor este absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară Timişoara (promoţia 1969), având 40 de ani de experienţă profesională, dintre care 19 ani în funcţii de conducere în domeniul sanitar-veterinar. De-a lungul carierei sale, medicul veterinar Mircea Gelu Budău şi-a continuat perfecţionarea profesională, obţinând masteratul, în toxicologie (2006), la Universitatea Oradea - Facultatea de Mediu, iar în prezent este doctorand în medicină veterinară, urmând ca anul acesta, în luna mai, să susţină teza de doctorat. "Preiau de la doctorul Petru Gruia, fostul director, un colectiv, de 114 colegi, foarte bine pregătiţi profesional, fără a avea în Bihor epizootii. Dintre principalele obiective pe care le am, a continuat dl doctor Mircea Gelu Budău, amintesc de finalizarea lucrărilor de extindere şi amenajare a sediului DSVSA Bihor, de o mai multă exigenţă în controlul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cât şi de o mai mare transparenţă a activităţii noastre faţă de mass-media".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.