Aşa cum se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene, Consiliul de Miniştri a adoptat o amplă reformă a organizării comune a pieţei vitivinicole, care făcuse deja obiectul unui acord politic în decembrie, între miniştrii agriculturii.
Schimbările vor permite echilibrarea pieţei vitivinicole, eliminarea măsurilor ineficiente şi costisitoare de intervenţie pe piaţă şi reorientarea bugetului spre măsuri pozitive şi proactive, care vor stimula competitivitatea vinurilor europene. După adoptarea reformei de către Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană va aviza regulamentele detaliate de aplicare, astfel încât reforma să intre în vigoare la 1 august 2008 (anul de piaţă în sectorul vitivinicol începe la 1 august şi se încheie la 31 iulie anul următor).
Reforma prevede introducerea pachetelor financiare naţionale, care pot fi repartizate de statele membre, în funcţie de necesităţi, pentru măsuri precum promovarea în ţări terţe, restructurarea şi conversia viilor, investiţiile în modernizarea lanţului de producţie şi în inovare. România a anunţat deja că o mare parte a fondurilor va fi alocată pentru reconversia şi restructurarea plantaţiilor, măsură care a avut succes pe piaţa locală.
O altă prevedere a reformei este alocarea de fonduri pentru dezvoltarea rurală a regiunilor viticole, prin finanţări pentru instalarea tinerilor fermieri, pensionare anticipată, îmbunătăţirea metodelor de comercializare, formarea profesională sau sprijinirea organizaţiilor de producători. De asemenea, subvenţiile pentru distilarea alcoolului alimentar vor fi eliminate progresiv, iar sumele respective, repartizate în pachete financiare naţionale, vor putea fi folosite pentru finanţarea altor măsuri.
Vor fi introduse plăţi unice pe exploataţie pentru viticultorii care cultivă struguri pentru vin şi pentru cei care îşi desţelenesc viile. Totodată, va fi instituit un sistem voluntar de desţelenire, pe o perioadă de trei ani, pentru o suprafaţă totală de 175.000 de hectare, cu un nivel descrescător al primei în cursul celor trei ani. Reforma introduce o etichetare mai simplă şi menţine practica adaosului de zahăr în vin, dar reduce nivelul maxim permis de îmbogăţire cu zahăr.
Sistemul de drepturi de plantare (fiecare stat membru are dreptul la o anumită suprafaţă de viţă-de-vie) va fi desfiinţat la nivel european, începând cu 1 ianuarie 2016, cu posibilitatea menţinerii lor la nivel naţional până în 2018.