Miliarde de lei, în studii pedologice şi agrochimice
Pământul, sub lupa analizelor de laborator
Cunoaşterea şi stabilirea calităţii solurilor, monitorizarea, elaborarea strategiilor de intervenţie pentru menţinerea sănătăţii pământului, a valorii acestuia - ca rentabilitate şi productivitate - sunt principale obiective, ca activitate, ale specialiştilor din cadrul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice (O.S.P.A.) Bihor.
Anul acesta, până acum, munca specialiştilor de la O.S.P.A. Bihor a însemnat, valoric, aproape 3 miliarde de lei atrase, ca venituri, prin activitatea destinată ameliorării solurilor, a studiilor pedologice şi agrochimice, de bonitare şi evaluări.
Deşi sunt doar paisprezece angajaţi, o "mână de oameni", munca lor se împarte între a străbate terenurile din judeţ, pentru a lua probe de sol şi a zăbovi, apoi, în cele trei laboratoare de la sediul Oficiului, pentru a efectua analize de sol, de apă, de plante. Sute, poate mii de analize, după care se dă diagnosticul, se întocmesc rapoarte de specialitate, se stabilesc intervenţiile, după caz, necesare corectării anomaliilor ce se produc în structura solului, se face catagrafierea, cartografierea... Beneficiarii muncii acestor specialişti sunt deţinătorii terenurilor - persoane fizice sau juridice.
Din lunga listă, dar şi dintre numeroasele "dosare tehnice" prezentate de domnul doctor-inginer Teodor Jurcuţ, directorul O.S.P.A. Bihor, reţinem, spre exemplu, că s-au efectuat studii pentru ameliorarea solurilor pe o suprafaţă de peste 8.000 de hectare. Beneficiarii, printre cei cu suprafeţe mai mari de teren, sunt S.C. Procomex S.A. Oradea - zona Marghita, S.C. Bizoofruct Biharea, S.C. Tarcea, S.C. Agromec Oradea, S.C. Dealu Nou Săcueni, Agroprod Marghita, primăriile Cristioru de Jos, Boianu Mare, Şinteu, Cociuba Mare, Viişoara... "Doar pentru această categorie de lucrări, ne spune Teodor Jurcuţ, am realizat, valoric, aproape 579 milioane lei, iar pentru studii pedologice şi agrochimice, aproximativ 518 milioane lei, aici comuna Tinca fiind cu cea mai mare suprafaţă de teren - 9669 de hectare". Şi încă un exemplu: studiile pedologice, bonitarea şi evaluările reprezintă cea mai rentabilă activitate de până acum, valoric însemnând aproape 1,7 miliarde de lei.
Cum anul 2004 nu s-a încheiat, nu putem vorbi la trecut, dar se poate spune că 2004 este, până acum, iar aprecierea aparţine directorului Teodor Jurcuţ, cel mai bun din ultimul deceniu, ca realizări pentru O.S.P.A. Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.