* Comisia Europeană a comunicat că în Ungaria a fost declarat primul focar de bluetongue (boala limbii albastre) la animalele rumegătoare, într-o zonă din apropierea judeţelor din nord-vestul României.
* Zona de supraveghere delimitată în jurul focarului se extinde în judeţele Bihor, Arad, Satu Mare, Sălaj, fiind cuprinse 473 de localităţi.
* Până acum, această boală nu a fost semnalată în România, dar există pericolul iminent de pătrundere a acesteia prin achiziţionarea de animale din ţările vest-europene unde boala evoluează în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.

Faţă de cele enunţate mai sus, am solicitat precizări domnului doctor veterinar Petru Gruia, director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor. "În acest context, în vederea prevenirii apariţiei şi extinderii bolii limbii albastre în Bihor, s-a instituit şi delimitat zona de restricţie unde boala se poate răspândi, din Ungaria, şi s-au stabilit măsuri speciale de supraveghere sanitară-veterinară. Zona cuprinde localităţile limitrofe frontierei cu Ungaria", a declarat dl Petru Gruia.
Printre măsurile speciale notăm: s-a trecut la identificarea tuturor exploataţiilor de rumegătoare şi efectuarea unui recensământ al animalelor domestice receptive la această boală (bovine, ovine, caprine etc.), cât şi la evaluarea numărului şi arealelor de vieţuire a rumegătoarelor sălbatice (cervidee) din zona de supraveghere; medicii veterinari desemnaţi ai DSVSA Bihor vor efectua inspecţii clinice periodice a rumegătoarelor domestice receptive la boala limbii albastre, monitorizându-se modificările constatate în starea de sănătate a animalelor.
O altă măsură specifică asupra căreia a insistat directorul DSVSA Bihor se referă la circulaţia animalelor: "Ieşirea animalelor domestice receptive la boala limbii albastre din zona de supraveghere, în scop de comercializare, va fi permisă numai cu certificare specială a medicului veterinar împuternicit. În caz contrar, animalele se confiscă, iar celui în cauză i se aplică amendă substanţială". Totodată, DSVSA Bihor atenţionează operatorii economici care intenţionează să achiziţioneze rumegătoare din zone de restricţie pentru bluetongue că au obligaţia de a anunţa DSVSA, despre intenţia de a achiziţiona astfel de animale, cu cel puţin 30 de zile înainte de data estimată sosirii animalelor.
Bluetongue (boala limbii albastre) este o boală infectocontagioasă, de severitate clinică variabilă şi se manifestă prin inflamaţia mucoaselor, hemoragii la nivelul întregului organism şi edeme. Perioada de incubaţie este, în medie, de 4-8 zile, fiind influenţată de cantitatea de virus inoculată animalului. Transmiterea virusului se face numai prin vectori (musculiţe minuscule) care se pot deplasa pe distanţe mari. Mortalitatea poate fi de 1-80% din efectivul de animale.