Lentila de contact În Bihor, anul trecut, existau 1.193 de agenţi economici cu activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare destinate comercializării. Dintre aceştia, doar 1.128 au avut licenţe de fabricaţie, 4 au vieţuit cu dosare în lucru, până i-a apuca finalul anului, iar alţi 4 şi-au văzut de treabă fără a avea licenţe de fabricaţie. Un alt "lot" de 61 agenţi economici aflaţi în evidenţe şi-au şters urma, fără a mai fi necesară licenţa de fabricaţie, graţie prevederilor Ordinului MAPN nr. 357/2003. Anul 2004? Încă o etapă când legea va trebui să bată cu pumnul în masă. Dulce ca mierea Anul ce a trecut, cantitatea totală de miere de albine recoltă din Bihor şi cuprinsă în statistica referitoare la modul de valorificare a acestui produs a fost de 759 tone. Transformarea mierii în bani arată că, prin agenţii economici specializaţi s-a valorificat o cantitate de 328 de tone (43%), alte 168 de tone - pe piaţa liberă (22%), iar pentru consumul familial (al producătorilor) - 132 de tone (17%), diferenţa de 131 de tone fiind destinată consumului tehnologic. Anvelopele uzate, ca nisipurile mişcătoare... Statistica, de la Agenţia de Protecţie a Mediului (A.P.M.) Bihor, zice: în anul 2003 au existat 535, 91 de tone de anvelope uzate. Din această cantitate, 388,1 tone reprezintă anvelope reciclate, în stoc rămânând, pentru 2004, 147 de tone de anvelope uzate. Ca să nu se creeze confuzie, datele respective nu au inclus anvelopele reciclate prin vulcanizare şi recondiţionare. Şi, tot ca... nisipurile mişcătoare ale statisticilor, "mai există încă stocuri punctiforme" din anii anteriori celui care a trecut, greu de cuantificat, până când se va crea un depozit unic pe judeţ pentru "colectarea controlată şi centralizată". Cursuri gratuite, în ianuarie Asociaţia Integra România organizează, la sediul din Oradea (str. Republicii nr. 28/A), începând din 26 ianuarie a.c., un nou curs gratuit - de evaluarea potenţialului şi deprinderilor şi orientare profesională pentru femei aflate în stare de dificultate. Persoanele interesate a se înscrie la acest curs pot apela şi telefonic (43-14-40). Cursul este de îndrumare în vederea alegerii domeniului de activitate cel mai potrivit fiecăreia: fie cel al afacerilor, fie alegerea unei slujbe, conform pregătirii şi a abilităţilor personale.