Cereri depuse: 108.000 Conform O.U.G. nr. 72/2003, se acordă producătorilor agricoli un sprijin financiar, nerambursabil, de două milioane lei pentru fiecare hectar de teren cultivat, dar în limita suprafeţei de 5 hectare. Beneficiarii trebuie să depună o cerere la primăria pe raza căreia se află amplasat terenul respectiv. Până la această dată, conform datelor furnizate de ing. Florian Pavel - director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor - numărul cererilor depuse de beneficiarii prevederilor O.U.G. nr. 72/2003 a ajuns la 108.000. "Cifra reprezintă, procentual, 90% din numărul celor de la care ne aşteptam să solicite acest sprijin financiar, iar la D.A.D.R. Bihor au depus listele cu solicitanţii 66 de comune". Pe aceste liste se regăsesc 32.460 de producători agricoli cu 67.927 hectare, solicitarea de sprijin financiar fiind, în total, în valoare de 135 miliarde lei. Din această suprafaţă, deocamdată, sunt doar 31.279 hectare ce vor fi cultivate în toamnă, sprijinul financiar din prima etapă însumând, până acum, 31 miliarde lei. În zilele următoare, vor fi depuse, la D.A.D.R. Bihor, liste din partea celorlalte primării, acţiunea fiind în plină derulare.