Potrivit Asociaţiei Societăţilor de Leasing din România (ASLR), peste 60 % din piaţa leasingului din România este reprezentat de leasingul auto, valoarea totală a contractelor fiind, în primul semestru al anului, de aproape 1,1 miliarde euro. Valoarea contractelor realizate prin intermediul ASLR este de circa 622 milioane euro, iar a celor prin nemembri a fost în valoare de 468 milioane euro. Dintre utilizatorii de servicii de leasing, circa 64,4 % sunt persoane juridice, 24,9 % ONG-uri şi sectorul public, iar 10,65 % persoane fizice. La nivelul ASLR, 92,7 % din contractele de leasing încheiate sunt pentru achiziţionarea de autovehicule, urmate cu procente foarte mici de echipamente (4,7 %) şi imobiliare (3,6 %). Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), la sfârşitul anului 2004, la nivel mondial erau circa 60 milioane unităţi de productie, industria auto fiind a şasea industrie, cu un număr de opt milioane angajaţi. În România, în primele opt luni ale anului, s-au vândut circa 258.000 de autovehicule, dintre care 148.000 unităţi din producţia autohtonă, iar 114.000 din import.