În acelaşi spaţiu se produceau atât pâinea cea de toate zilele, cât şi produsele de patiserie. Lucrătoarea,
"aflată în perioadă de probă", nu avea carnet de sănătate, şi nici echipament de lucru adecvat, aşa cum cere legea. Inspectorii au solicitat actele de provenineţă pentru materia primă utilizată în procesul de fabricaţie, dar acestea nu au putut fi prezentate, şeful societăţii comerciale nefiind prezent în unitate. Următorul popas al inspectorilor a fost făcut în spaţiul numit pompos "magazie", spaţiu situat în incinta fostei gări CFR. Ce au găsit aici? Geamuri sparte, urme vizibile de răzătoare, cutii de-a valma, condiţii total neigienice! "Este incredibil că acum, când se solicită respectarea cu stricteţe a condiţiilor igienico-sanitare, mai poate funcţiona o astfel de unitate! Cât priveşte produsele finite, atât pâinea, cât şi produsele de patiserie, acestea sunt etichetate total necorespunzător, mai precis fără a fi precizate toate elementele cerute prin legislaţia în vigoare!" - ne-a declarat doamna ec. drd. Cristiana Bigan, inspector şef adjunct al OJPC Bihor. "La acestea mai adăugăm faptul că ultimul buletin de analiză al produselor era datat septembrie 2007!" Neregulile găsite de la SC Meriotrum SRL din Girişu de Criş, unitate producătoare de pâine şi diverse sortimente de produse de patiserie, i-au determinat pe inspectorii OJCP Bihor să lase o invitaţie reprezentantului firmei. În această dimineaţă, el va trebui să se prezinte cu toate documentele solicitate, totodată - va trebui să dea multe explicaţii pentru situaţia existentă în firma de producţie. Că se va lăsa cu o amendă serioasă - nu e prea greu de ghicit...