La depunerea fişelor fiscale, Bihorul este peste media pe ţară
Data de 28 februarie a.c. a fost termenul limită de depunere a fişelor fiscale pentru veniturile realizate din salarii plătite în anul 2004 şi a declaraţiilor informative privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă. Recent, am prezentat un prim bilanţ, la nivelul judeţului Bihor, iar acum avem posibilitatea, după reactualizarea de către D.G.F.P. Bihor, să facem noi referiri, dând extensie acestora cu date comparative pe plan naţional.
Ultima centralizare a datelor întocmită de Direcţia generală a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor relevă faptul că dintr-un total estimat de 14.071 angajatori, au depus fişele fiscale 14.070 de angajatori, adică în prorporţie de 99,78% comparativ cu 96,3% media pe ţară. Cât priveşte numărul total al fişelor fiscale depuse, Bihorul înregistrează 240.630, dintre care 217.475 fişe fiscale 1 (regularizate fiind 110.345) şi 23.155 fişe fiscale 2.
Referitor la depunerea declaraţiilor informative privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, în Bihor aveau obligaţia depunerii unor astfel de documente fiscale 322 de agenţi economici. S-au încadrat în termen 320, adică în proporţie de 99,38%, în timp ce procentul, la nivel naţional, este de doar 70,6 la sută.
Atât în cazul fişelor fiscale (99,78%, comparativ cu 96,3%), cât şi al declaraţiilor informative (99,38%, comparativ cu 70,6%), judeţul Bihor depăşeşte media pe ţară. Comentând aceste rezultate, conducerea D.G.F.P. Bihor a remarcat, prin purtătorul de cuvânt (dl Vasile Farc) mai multe aspecte. De exemplu, eficienţa acţiunilor întreprinse (în decembrie 2004, ianuarie şi februarie a.c.) de către Filiala Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor din România (CECCAR), acţiuni prin care s-au dezbătut, împreună cu reprezentanţii D.G.F.P. Bihor, metodologia întocmirii şi depunerii fişelor fiscale şi a declaraţiilor informative. Totodată, consultanţa, asistenţa, informările periodice din partea D.G.F.P. Bihor au avut ca efect (prin conştientizarea responsabilităţii) întărirea disciplinei financiar-fiscale a agenţilor economici.
Pentru cei care - deşi puţini la număr - nu au depus fişele fiscale şi declaraţiile informative se vor analiza cauzele şi se vor aplica sancţiunile legale: amendă de la 500.000 lei la 15 milioane lei (persoane fizice) sau de la 5 milioane la o sută milioane lei (persoane juridice).
Etapa următoare este trimiterea de către Ministerul Finanţelor Publice a formularelor privind declaraţiile de venit global pentru anul 2004 contribuabilii urmând a le depune (trimite prin poştă) la D.G.F.P. Bihor, până în data de 15 mai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.