La 30 iunie, doar 2 milioane de contracte de asigurare a locuinţelor
Potrivit unui Comunicat al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), doar 24% din totalul locuinţelor din România, inventariate de Institutul Naţional de Statistică, sunt protejate prin asigurare.
Potrivit statisticilor oficiale, în România există 8,3 milioane de locuinţ proprietate personală din care 4,5 milioane în mediul urban şi 3,8 milioane - în mediul rural. Din totalul locuinţelor din România, 16% se află în zona de Nord-Est a ţării. La data de 30 iunie 2010, conform cifrelor centralizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, erau în vigoare peste 2 milioane de contracte de asigurare facultativă a locuinţelor. Acest număr arată că doar 24% din totalul locuinţelor din România, inventariate de Institutul Naţional de Statistică, sunt protejate prin asigurare. Locuinţele pentru care au fost încheiate poliţe de asigurare sunt protejate inclusiv pentru riscuri de catastrofă, care includ inundaţiile, cutremurul şi alunecările de teren. Întrucat doar 24% din fondul de locuinţe al României este asigurat, în astfel de situaţii devin mai mult decât evidente rolul şi importanţa protecţiei prin asigurare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.