Investiţii de miliarde, în folosul comunităţii
La Oşorhei, nu se bate pasul pe loc
* Nu peste mult timp, se va inaugura un nou local de şcoală, obiectiv realizat în parteneriat, iar costurile depăşesc 600.000 de euro.
* Nu se renunţă la ideea realizării sistemului de canalizare pentru Alparea, Oşorhei, Fughiu.
* Pentru Sala polivalentă s-au alocat aproximativ 236 milioane de lei (ROL) în efctuarea studiului de fezabilitate.
Pentru locuitorii comunei Oşorhei contează ca oamenii aleşi în echipa de la Primărie să fie gospodari, să gândească pentru binele locuitorilor, pentru obşte. Nu contează culoarea politică, ci... culoarea faptelor. Iar despre ecuaţia faptelor destinate comunităţii, am încercat să aflăm şi să vedem câteva dintre repere. La data documentării, primarul Ioan Codău tocmai pleca, la Oradea, la Consiliul Judeţean Bihor. "Este doamna Lakatos Rozalia, viceprimăriţa, o găsiţi la birou, dar luaţi repede legătura cu dumneaei, că urmează să plece pe teren" - ne-a zis primarul, cu care am reuşit să schimbăm două vorbe în faţa maşinii gata de drum spre Oradea. "Dacă reuşesc, mă întorc repede şi poate vom discuta mai mult! - a mai spus primarul. Şi a plecat. Nici cu doamna Lakatos Rozalia nu am stat mult, la Primărie. Am însoţit-o pe teren. Primul popas, la noul local de şcoală (în foto) din Oşorhei. "Este o investiţie de peste 600.000 de euro, ni se spune, obiectiv realizat în parteneriat. Are cinci săli de clasă, o sală pentru orele de educaţie fizică, plus celelalte dependinţe. Este destinată elevilor din ciclul primar. Inaugurarea va fi la 15 septembrie, dar oficial, în luna octombrie" - ne oferă amănunte dna viceprimar.
Este, să spunem, obiectivul cu cea mai apropiată punere în funcţiune. Dar ce va mai urma? Notăm că nu s-a renunţat la un proiect de mult visat: sistemul de canalizare pentru Alparea, Oşorhei şi Fughiu. Anul acesta s-au alocat aproape 160 milioane lei (ROL) pentru studiul de fezabilitate. Urmează proiectul de execuţie, iar întreaga lucrare este estimată la 1,6 miliarde lei (ROL), "investiţie suportată de la bugetul local".
Revenind la sediul Primăriei, ni se arată macheta viitoarei săli polivalente, de aproximativ 4.800 mp, construcţie proiectată a fi amplasată la ieşirea din Oşorhei, spre Cluj-Napoca. "O asemenea investiţie datează din celălalt mandat al primarului Codău, însă, abia acum s-au putut aloca aproximativ 236 milioane lei şi s-a întocmit proiectul de fezabilitate. Ar costa cam două miliarde de lei toată lucrarea, aici urmând a fi şi noul sediu administrativ al Primăriei Oşorhei" - detaliază doamna Lakatos Rozalia.
Dar pe lista de priorităţi se mai află reţeaua de apă potabilă în satele Fughiu şi Cheriu ("Noi ne gândim la aşa ceva, însă fondurile la bugetul local sunt insuficiente, deocamdată"), se află şi realizarea infrastructurii pietonale, lucrările de reparaţii la căminele culturale din Oşorhei şi Fighiu, inclusiv plătirea proiectului (30 milioane lei) pentru oficiul local de cadastru. "Pentru cele trei ultime obiective am primit, anul acesta, 800 milioane de lei, de la Consiliul Judeţean Bihor, deci putem acţiona mai repede", conchide doamna viceprimar. Şi ne invită, la plecarea din Oşorhei, să venim când se va inaugura oficial, "poate mai curând de luna octombrie", noul local de şcoală.
local7



Comentarii
Nu există nici un comentariu.