Instruire regională în domeniul mediului
La Oradea, timp de trei zile
Agenţia de Protecţie a Mediului (A.P.M.) Bihor va fi gazda celei de a treia sesiuni de instruire regională I.P.P.C. (Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării) destinată specialiştilor din cadrul agenţiilor de protecţie a mediului din judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud, Satu Mare şi Sălaj.
Acest gen de activităţi face parte din proiectul finanţat de Uniunea Europeană intitulat "Constituirea capacităţii pentru implementarea acquis-ului de mediu la nivel local şi regional."
Sesiunea programată a avea loc la sediul A.P.M. Bihor se desfăşoară în perioada 24-26 martie a.c.. La instruire vor mai participa, din Bihor, toţi operatorii de instalaţii care se află sub incidenţa directivelor I.P.P.C., SEVESO II şi LCP, cu atât mai mult cu cât în acest context organizatoric se va proceda şi la o analiză a responsabilităţilor ce revin agenţilor economici în implementarea directivelor europene de mediu, urmare a angajamentelor României rezultate în procesul de negociere cu UE a Capitolului 22 - Mediu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.