În organizarea şi participarea specialiştilor Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor, vor avea loc, săptămâna aceasta, numeroase activităţi destinate producătorilor agricoli din judeţ, activităţi menite informării, acordării de asistenţă tehnică şi de consultanţă în domenii specifice spaţiului economic rural.
Chiar astăzi, în localitatea Gepiu, începând cu ora 12,00, este programat simpozionul având ca temă subvenţiile pentru susţinerea agriculturii ecologice, modul de valorificare a unor asemenea produse şi eficienţa economică pentru astfel de producători. Într-un alt "registru", mâine, 12 februarie, la Curtuişeni, va fi prezentă comisia de examinare a absolvenţilor cursului de calificare în meseria de legumicultor, astfel că o nouă promoţie de profesionişti în domeniu se alătură celor care sunt deja atestaţi.
Continuând ciclul de expuneri şi dezbateri cu privire la sprijinul comunitar acordat din Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală, cât şi la modul de accesare a acestor fonduri, un astfel de subiect va fi abordat miercuri, 13 februarie, la Săud (Bunteşti), cu producători şi fermieri din această localitate. "În partea a dou a săptămânii, în zilele de joi şi vineri, avea să ne spună dl. ing. Liviu Naste, director executiv al OJCA Bihor, doresc să evidenţiez două activităţi mai importante dintre cele pe care le organizăm în teritoriu. La Ghiorac, de exemplu, este întâlnirea de grup cu pomicultorii, la care, teoretic şi practic, informarea, consultanţa şi asistenţa tehnică vor fi pe efectuarea de tratamente şi de tăieri de rodire la pomii fructiferi". A doua activitate la care s-a referit dl. Liviu Naste vizează constituirea unei asociaţii a crescătorilor de taurine, la Petid.