În sectorul construcţiilor, România, cele mai reduse scăderi din UE
România a avut în martie una dintre cele mai reduse scăderi în sectorul construcţiilor, faţă de perioada similară a anului trecut, dintre cele 14 state membre UE care au raportat date, şi se plasează pe poziţia a treia, în funcţie de avansul acestui domeniu, în martie, comparativ cu februarie.
Piaţa românească a construcţiilor a scăzut cu 2,8% în martie, faţă de perioada similară a anului trecut, un declin mai mic fiind înregistrat numai în Portugalia, de 1,5%, în timp ce singurele creşteri au fost înregistrate în Germania (5,3%) şi Polonia (0,1%), potrivit datelor Biroului de Statistică al comunităţii europene, Eurostat. Cele mai puternice scăderi au fost consemnate de Spania (20,3%), Suedia (17,7%), Marea Britanie (15,2%), Slovenia (13,6%) şi Cehia (12%). La nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Eurostat a calculat o scădere de 10,5% în martie faţă de aceeaşi lună din 2008, iar declinul pentru cele 16 state ale zonei euro s-a plasat la 9,7%.
În ceea ce priveşte evoluţia sectorului construcţiilor în luna martie faţă de februarie, România a înregistrat a treia creştere, de 1,7%, rezultate mai bune fiind consemnate în Germania (7,6%) şi Portugalia (3,8%).
Cele mai accentuate scăderi s-au manifestat în Spania (5,5%), Suedia (2,3%) şi Marea Britanie (1,1%).
Media UE indică un declin de 2,1% în martie faţă de februarie, în timp ce, în zona euro, industria construcţiilor s-a restrâns cu 1%.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.