În perioada 25 -26 iunie, în Bihor, o nouă campanie "Marea debarasare"
Datorită numărului tot mai mic de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate în cadrul campaniilor lunare, Ministerul Mediului şi Pădurilor, împreună cu celelalte entităţi implicate, au decis modificarea periodicităţii campaniei, urmând ca aceasta să se desfăşoare trimestrial.
Trasee de colectare a deşeurilor
Acţiunea iniţiată de Ministerul Mediului şi Pădurilor face parte din eforturile de colectare a acestor tipuri de deşeuri din România, dar şi de atingere a ţintelor de colectare pe cap de locuitor. Ţara noastră are un angajament de 4 kg/loc/an conform HG 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, iar anul trecut s-a colectat puţin peste 1kg/loc. Astfel, pentru o mai bună eficienţă, debarasarea şi colectarea deşeurilor se va desfăşura pe parcursul a două zile pentru fiecare ediţie, în zilele de vineri şi sâmbătă.
În judeţul Bihor campania se va derula în municipiul Oradea şi în zona rurală, pe traseele: 1.Oradea-Nojorid-Gepiu-Inand-Mădăras-Salonta-Ciumeghiu-Batăr-Tinca-Cociuba Mare-Şoimi-Uileacu de Beiuş-Rieni-Ştei-Vaşcău-Beiuş-Răbăgani-Sâmbăta-Ceica-Drăgeşti-Hidişelul de Sus-Sânmartin; 2. Oradea-Oşorhei-Săcădat-Ineu-Tileagd-Lugaşu de Jos-Aleşd-Auşeu-Borod; 3.Oradea-Borş-Biharia-Tămăşeu-Roşiori-Diosig-Săcueni-Cherechiu-Tarcea-Valea lui Mihai - Buduslău - Marghita - Abram - Balc - Suplacu de Barcău-Popeşti-Derna-Brusturi-Spinuş-Sălard-Cetariu - Paleu - de către Asociaţia Română pentru Reciclare - RoRec, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Primăria Oradea, primăriile comunale şi de municipii menţionate, precum şi cu sprijinul SC Bene Internaţional SRL Oradea.
Puncte fixe în Oradea
Astfel, în municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria Municipiului Oradea sunt: Cartierul Rogerius - zona Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu"; Cartierul Rogerius - zona str. Sovata, podul de pontoane; Cartierul Ioşia - zona str. Oneştilor, parcare supermarket Penny; Cartierul Nufărul - zona ultimei staţii de tramvai; Calea Clujului - zona Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie Oradea. Containerele fixe de colectare vor fi disponibile în municipiul Oradea în data de 25 -26 iunie, între orele 08.00-18.00. Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de DEEE, persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la nr de telefon 0259 406.276, 0731 372103 sau 0728 908081, firma asigurând preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.