În perioada 2-6 noiembrie, Romexpo SA organizează cea de-a 10-a ediţie a Expoziţiei internaţionale de echipamente şi produse din domeniul agriculturii, zootehniei şi alimentaţiei - Indagra 2005. Peste 500 de firme din 25 de ţări vor prezenta cele mai noi şi performante oferte din sectorul agriculturii, industriei alimentare şi zootehniei la ediţia din acest an a Indagra, pe o suprafaţă totala de expunere de 26.000 mp. Indagra este structurată pe următoarele saloane tematice: salonul de industrie alimentară, salonul de agricultură, salonul de produse ecologice - Eco Agricultura, salonul de creştere a animalelor, Romavicola - salon internaţional în domeniul creşterii păsărilor, Expo Suinicola - salonul internaţional în domeniul creşterii porcinelor, salonul de piscicultură şi salonul de flori şi grădinarit. De asemenea, în cadrul manifestărilor conexe evenimentului va avea loc şi lansarea Programului "Fermierul", program de finanţare a agriculturii de către Guvernul României. La acest eveniment va fi prezentă şi o delegaţie din judeţul nostru, formată aproximativ din 50 de persoane, producători agricoli şi specialişti în domeniu.