În organizarea C.C.I. Bihor - Seminar pe teme de legislaţia muncii
Camera de Comerţ şi Indurie (CCI) Bihor organizează, la sediul din Oradea, un seminar a cărui tematică este axată pe noile reglementări din domeniul legislaţiei muncii.
Seminarul este programat în data de 30 ianuarie a.c., începând cu ora 12.00, lectori fiind specialişti de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor. Temarica se referă la: salariul minim brut garantat în plată începand cu 1 ianuarie 2008; depunerea, la ITM Bihor, a actelor privind executarea, suspendarea, modificarea sau încetarea contractelor individuale de muncă; alte aspecte legate de legislaţia muncii.
Conform organizatorilor, taxa de participare este de 50 lei plus TVA, iar plata se va efectua în contul Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, cod. IBAN RO20BTRL00501205721422XX, RO57554, deschis la Banca Transilvania - Sucursala Oradea, sau la casieria instituţiei.
Persoanele interesate urmează să confirme participarea la seminar, până în data de 29 ianuarie a.c., la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Departamentul Relaţii Interne-Externe, telefon 0259-417807, 0359-414557, fax 0259-470015, e-mail secretariat@ccibh.ro .



Comentarii
Nu există nici un comentariu.