În cadrul Programului Operaţional Regional-Sprijin financiar destinat autorităţilor publice, pentru proiecte de investiţii
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 28 noiembrie a.c., finanţarea din bugetul propriu al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a Programului multianual de asistenţă tehnică pentru sprijinirea autorităţilor publice locale în pregătirea tehnică a proiectelor de investiţii publice, finanţate din Programul Operaţional Regional 2007-2013. Conform comunicatului MDLPL, Programul are o alocare finaciară de 110.075.000 lei, din care, în 2007, va fi alocată suma de 34.560.000 lei, iar în anul 2008 va fi alocată suma de 75.515. 000 lei.
Împreună cu alocarea financiară a fost aprobată şi lista celor 221 de proiecte, din toate cele 8 regiuni de dezvoltare, care vor fi sprijinite financiar în vederea pregătirii documentaţiei tehnice. Prin acest Program se pregătesc proiecte din domeniile: infrastructura de transport, infrastructura socială, infrastructură de turism şi infrastructură pentru sprijinirea mediului de afaceri, având o distribuţie relativ echilibrată pe Regiuni. Proiectele au fost aprobate anterior în Consiliile de Dezvoltare Regională.
Sumele aferente Programului, se menţionează în comunicatul MDLPL, se transferă autorităţilor administraţiei publice locale, în baza unui Contract - Cadru de Finanţare încheiat de MDLPL cu fiecare autoritate a administraţiei publice locale. MDLPL acordă Autorităţilor administraţiei publice locale un avans în limita a 30% din valoarea Contractului - Cadru de Finanţare.
Sumele care constituie diferenţa rămasă de 70% din valoarea Contractului - cadru de finanţare se solicită periodic, în tranşe, de către fiecare autoritate a administraţiei publice locale, pe baza decontului de cheltuieli certificate.
Anterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 811 din 2006 a fost iniţiat un program de asistenţă tehnică prin care s-a pregătit documentaţia a 98 de proiecte de investiţii, care să fie finanţate prin Programul Operaţional Regional, şi ai căror beneficiari sunt autorităţile publice locale. Aceste proiecte se depun pe măsură ce primesc avizele necesare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.