Transpunerea legislaţiei europene şi în legislaţia românească, mai ales că de la 1 ianuarie 2006 ţara noastră se va integra în Uniunea Europeană, a însemnat, printre multe alte prevederi, şi implementarea Sistemului de calificare a carcaselor de carne. În prima etapă, s-a introdus sistemul de clasificare a carcaselor de suine (porcine), iar nu peste mult timp, se va aplica acest sistem şi la carcasele pentru bovine. Despre acest subiect, amănunte de la dl. ing. Tudor Ursu - inspector zonal de clasificare carcase, din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. - Introducerea unui asemenea sisitem are ca efect determinarea producătorului, fermierului, a crescătorului de animale de a realiza un produs de calitate, permiţându-i, astfel, şi valorificarea superioară a cărnii, a carcasei, primind astfel, un preţ mai bun şi garantându-i-se o plată echitabilă. Pentru abatoare, se dă posibilitatea sortării materiei prime, în funcţie de clasa de calitate a carcaselor, estimării gradului de valorificare a carcaselor şi cumpărării în funcţie de cerinţele pieţei. - Ce înseamnă o astfel de clasificare? - În abatoarele autorizate se procedează, după sacrificarea animalului, la clasificarea carcaselor de carne, prin măsurarea grosimii muşchiului şi încadrarea acestor carcase în clase de calitate. Aceste clase de calitate sunt: "E" (unde procentul de ţesut musculos este de la 55% în sus), "U" (între 50-55%), "R" (între 45-50%), "O" (între 40-45%) şi "P" (unde procentul de ţesut mussulos este sub 40 la sută. Pentru clasele "E" şi "U" producătorul beneficiază, suplimentar, de stimulent financiar, primind, pe lângă preţul oferit de abator, o subvenţie de stat. - Care este valoarea subvenţiei? - Pentru carcasa din clasa de calitate "E" se acordă 1.200 de lei vechi pe carcasă, respectiv 1.000 lei pentru clasa "U". Subvenţia se aplică la greutatea carcasei de minimum 65 kilograme. - Ce subvenţii s-au acordat până acum producătorilor bihoreni? - Din aprilie, anul acesta, de când a devenit operaţional sistemul de clasificare,şi până acum, subvenţia acordată reprezintă, în total, 22.955.200.000 lei vechi. Acest stimulent financiar va înceta, de la 1 ianuarie 2007, fiind înlocuit cu alte modalităţi de sprijin financiar pe principiul calităţii. - Ce structuri organizatorice s-au creat la nivel de judeţ pentru implementarea de clasificare a carcaselor? - Există Agenţia de Clasificare "Animal Class" Salonta, cu doi clasificatori atestaţi şi autorizaţi, cât şi alţi doi clasificatori independenţi. Aceştia sunt îndrituiţi să facă astfel de clasificări, la cele trei abatoare autorizate din judeţ: SC Prodaliment Salonta, SC Abrumar SRL Sântandrei şi SC Nutrientul Palota. De altfel, numai la aceste abatoare autorizate se pot adresa crescătorii de porci pentru sacrificarea animalelor şi valorificarea produsului, prin stabilirea sistemului de clasificare a carcaselor.