IMM-urile pot primi fonduri europene pentru proiecte de infrastructură
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) vor primi fonduri cuprinse între 50 şi 70 la sută pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură prin Programul Operaţional Regional (POR) privind dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală.
Întreprinderile mici vor primi, prin intermediul POR, un ajutor financiar de 70 la sută, iar cele mijlocii vor fi finanţate cu 60 la sută pentru proiectele pe care urmează să le dezvolte prin construire, modernizare, extindere de clădiri, drumuri sau dotare cu echipamente, în mediul urban sau rural. Proiectul dezvoltat de IMM trebuie să aibă o valoare cuprinsă între 500.000 şi 25 de milioane de euro şi să respecte legislaţia privind protecţia mediului, eficienţa energetică, promovarea egalităţii de şanse şi nondiscriminării şi să nu fi fost finanţat din fonduri publice în ultimii cinci ani. Programul, care se va desfăşura până în 2013, beneficiază de o susţinere financiară de 233 de milioane de euro de la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, la care se adaugă contribuţia de la bugetul de stat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.