Ieri, ultima zi la depunerea declaraţiei de venit - dintre bihoreni, doar 60% s-au adresat administraţiilor financiare
Din aproximativ 17.000 de contribuabili estimaţi cu obligaţia depunerii Formularului 200, circa 60 % dintre contribuabili au transmis, până ieri, în jurul orelor prânzului, această declaraţie la Administraţiile finanţelor publice teritoriale Bihor.
Potrivit legii, persoanele fizice care au obţinut, în anul 2009, venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole determinate în sistem real şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen au avut obligaţia depunerii declaraţiei privind veniturile realizate - Formular D 200, termenul limită fiind 17 mai, inclusiv. "Baza de date pe care o avem indică faptul că, în Bihor, aproximativ 17.000 de contribuabili aveau obligaţia depunerii declaraţiei privind veniturile realizate în anul 2009. Până acum, s-au achitat de această obligaţie doar 60 % dintre contribuabili, adică în jur de 10.200 de persoane. Urmează ca, în perioada următoare, să efectuăm verificări în baza noastră de date, după care, de la sfârşitul lunii iunie, vom trimite notificări celor care nu şi-au depus declaraţiile. Sperăm ca aceşti din urmă contribuabili să se prezinte la Administraţiile financiare, în caz contrar, vom întocmi decizii de impunere din oficiu, evident, cu aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege - amenzi între 10 şi 100 de lei" - ne-a declarat domnul Vasile Farc, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
DGFP Bihor va avea situaţia statistică, cu numărul total al contribuabililor care au depus F 200, abia către finele acestei săptămâni, întrucât legea prevede posibilitatea trimiterii declaraţiilor şi prin poştă, prin scrisoare recomandată, cu condiţia ca data poştei să fie 17 mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.