Încercarea de a descifra dotarea judeţului la capitolul lucrări de investiţii în anul ce stă să se încheie - 2003 - se izbeşte, de la început, de o mare dilemă. Nu ne vom duce mai departe de capitolul acestor lucrări puse sub semnul Programului Sapard. Este arhicunoscut faptul că acest program promovează investiţii în domeniu alimentării cu apă a localităţilor şi al amenajării drumurilor comunale. Centralizarea tuturor acestor lucrări ne arată că numărul lor se ridică la 51, ceea ce înseamnă numărul comunelor care vor fi dotate, fie cu apă, fie cu drum. Cele care n-au fost cuprinse în tabelul la care ne referim, în număr de vreo 40, au spaţiu la discreţie pentru anul sau anii următori. Este de înţeles că locuitorului de la Corboaia, comuna Boianu Mare, sau celui din Tăşad, comuna Drăgeşti nu îi este tot una, dar neavând ce face, va mai străbate un an sau doi- de-ar fi doar atâţia- dealuri şi văi, kilometru după kilometru, până la unica fântână a satului, aşteptându-şi rândul la apă. Referindu-ne comunele care au avut norocul să se vadă ?în cărţi?, cuprinse adică în tabelul Sapardului, constatăm că dilemele nu s-au risipit şi că situaţia lor nu este chiar foarte clară. Motivul: sunt trei categorii de comune, fiecare categorie cu "cărţi de identitate" diferite. La prima categorie, de pildă, intră 25 de comune care au proiectele întocmite, s-a calculat valoarea totală a proiectului, s-a stabilit care este partea de contribuţie de la bugetul local, inclusiv partea de contribuţie de la bugetul de stat şi, în fine, partea, cea mai însemnată din ?surse externe?. Dar aceste proiecte nu au intrat în competiţie (!) pentru că au fost respinse la selecţie, neîntrunind punctajul eligibilităţii... Cea de-a doua categorie o reprezintă 19 comune în dreptul cărora stă scris:? eligibil fără fonduri disponibile?. Care va să zică, totul e în regul, documentaţia e perfectă, vizele sunt toate acordate, dar... mai trebuie un mic amănunt : să fie fonduri disponibile, adică să se dispună de banii necesare. Că... dacă nu sunt bani, nimic nu e. Iar adevărul gol-goluţ e că.... nu sunt bani! Din acest motiv, şi cele eligibile se află în aceeaşi postură de neinvidiat ca şi cele ale căror proiecte au fost respinse. Am ajuns, în sfârşit, la cea de-a treia categorie - localităţile ale căror proiecte eligibile au intrat în faţa licitaţiilor de proiectare şi de execuţie. Pe această poziţie se situează doar comunele Pietroasa - cu lucrarea de alimentare cu apă a localităţilor Pietroasa, Gurani, Cociuba Mică, Chişcău şi Măgura, Popeşti - cu Popeşti, Budoi, Cuzap, Varviz, Voivozi - şi Sânmartin, pentru extindere şi modernizare a alimentării cu apă. Din acele 51 - comune solicitante ale Programului Sapard -, doar 28 ar avea cerinţe în modernizarea drumurilor comunale, iar restul de 23 îşi îndreaptă preferinţele spre alimentări cu apă. Cerinţa bănească a Programului Sapard, în totalitatea lui, este de 1.753 miliarde lei, din care 296 miliarde ar proveni de la bugetele locale, 364 de miliarde de la bugetul de stat şi 1.093 miliarde din surse externe. Locuitorii comunelor, neîncrezători în minuni şi hâtri din fire, consideră ca dacă Sapardul a pornit un program atât de amănunţit şi promiţător, vina neaplicării lui se datorează faptului că încă n-am intrat în anul alegerilor.