Fondul Proprietarea (FP) va putea plăti dividende pentru 2008 doar după achitarea capitalului subscris şi nevărsat de Ministerul Finanţelor şi reducerea valorii nominale a acţiunilor în vederea ajustării capitalului social pentru acoperirea pierderilor de activ net, potrivit conducerii Fondului.

"Deşi rezultatul exerciţiului financiar 2008 este pozitiv, înregistrându-se un profit net de reapartizat în valoare de 467,7 milioane lei, acesta nu poate fi distribuit pe alte destinaţii decât cele legale, decât după reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia", se spune într-o notă explicativă publicată de managementul Fondului alături de convocatorul pentru AGA progranmată în 27 aprilie. În prezent, sunt indisponibilizate la Depozitarul Central (neplătite) 560.042.193 de acţiuni care aparţin statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. MFP este cel mai mare acţionar al Fondului, cu o participaţie de 68,28%. Acţionarii persoane juridice deţin 4,82% din titluri, iar 2.131 de persoane fizice au o participaţie totală de 26,9%. "Plata dividendului se va realiza numai după trecerea unui termen de 30 zile calendaristice de la data la care sunt realizate condiţiile specificate în prezenta notă, respectiv realizarea tuturor
vărsămintelor datorate de către Ministerul Finanţelor Publice ca aport la capitalul social (sau dupa caz anularea acţiunilor fără să fie necesară emiterea unora noi), ajustarea valorii capitalului social
prin diminuarea valorii nominale a acţiunii şi după recunoaşterea repartizării efective a profitului la dividende", se mai arată în nota conducerii FP. Astfel, conducerea Fondului propune acţionarilor ca, după deducerea rezervelor legale, profitul societăţii să rămână nerepartizat până la îndeplinirea condiţiilor legale ce permit o
distribuţie, care va fi supusă aprobării într-o Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor ulterioară. Activele totale ale fondului au fost anul trecut de 10,95 miliarde lei, faţă de 14,46 miliarde lei la sfârşitul lui 2007, scădere datorată reducerii capitalurilor proprii cu aproximativ 3,5 miliarde lei, în principal prin reevaluare. Conducerea FP propune un dividend brut de 0,02 lei/acţiune (2 bani pe acţiune), adică o sumă totală de distribuit de 284,8 milioane lei, ceea ce înseamnă 60,9% din profitul net pe 2008, de 467,7 milioane lei. Dacă acţiunile neplătite de MFP vor fi anulate, dividendul brut fix pe acţiune de 2 bani ar fi aplicat unui număr mai mic de acţiuni, respectiv 13,68 milioane acţiuni (plătite), iar dividendul brut total va fi mai mic (273,61 milioane lei) şi suma repartizată la alte rezerve mai mare (157,21 milioane lei).