Fonduri europene destinate gestionării deşeurilor
Au mai rămas zece săptămâni pentru depunerea propunerilor de proiecte
Programul PHARE - Coeziune Economică şi Socială a fost extins într-un program multianual de investiţii în domeniul mediului pentru toate regiunile României. Astfel, şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (din care face parte şi judeţul Bihor) primeşte, ca autoritate de implementare, 3.123 milioane de euro, fonduri destinate pentru susţinerea îmbunătăţirii activităţilor de gestionare a deşeurilor în regiunea de dezvoltare Nord-Vest, conform "Schemei de Investiţii pentru Proiectele Mici de Gestionare a Deşeurilor" ce face parte din Programul PHARE 2004 - Coeziune Economică şi Socială.
Obiectivul acestei scheme de investiţii este de a oferi autorităţilor publice locale responsabile cu gestionarea deşeurilor asistenţă tehnică şi financiară pentru a susţine eforturile lor de a reduce volumul deşeurilor şi de a stimula colectarea selectivă a acestora.
Sprijinul financiar este oferit de Uniunea Europeană, prin Programul PHARE 2004 - Coeziune Economică şi Socială, şi prin cofinanţare de la bugetul naţional. Fondurile alocate de proiect sunt între 300.000 euro şi 1.000.000 euro. Pentru accesarea fondurilor trebuie depuse propuneri de proiecte, până la data de 28 aprilie 2006, ora 16.00, la sediul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, din Cluj-Napoca, str. Sextil Puşcariu nr. 2.
Autorităţile publice locale care intenţionează să pregătească propuneri de proiecte trebuie să ţină cont de principalele categorii de activităţi ce pot primi finanţare prin "Schema de Investiţii pentru Proiecte Mici de Gestionare a Deşeurilor". Acestea sunt: staţii de pretratare biomecanică a deşeurilor menajere, platforme de compostare, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, colectarea selectivă, sisteme de salubrizare şi spaţii pentru depozitare temporară.
Cât priveşte evaluarea proiectelor, aceasta se va face după criterii de selecţie bine definite: maturitatea proiectului, calitatea, consistenţa şi consecvenţa propunerii tehnice; zona geografică vizată (numărul de locuitori beneficiari de pe urma proiectului respectiv); gradul de eficienţă a costurilor din proiect, în ceea ce priveşte investiţia şi exploatarea/operarea acesteia; capacităţile manageriale ale solicitantului; capacitatea solicitantului de a acoperi cheltuielile viitoare pentru exploatare şi întreţinere prin tarife adecvate. Totodată, este luată în considerare suma furnizată de beneficiar (cofinanţare), în măsura în care acesta demonstrează angajamentul faţă de proiectul propus. Un alt criteriu este ca tehnologia folosită să fi fost deja utilizată în statele membre UE şi să se fi dovedit a fi sigură şi satisfăcătoare şi, în fine, proiectul trebuie monitorizat cu uşurinţă şi după implementarea lui.
Beneficiarii acestui sistem de finanţare pentru proiecte mici de gestionare a deşeurilor sunt autorităţile publice locale din localităţile cu maximum 50.000 de locuitori. Întrucât fondurile totale sunt de 3123 milioane euro pentru regiunea de Nord-Vest (care cuprinde mai multe judeţe), atragerea fondurilor va fi în funcţie de calitatea proiectelor ce se întocmesc de către solicitanţi. Competiţia este dură, iar potenţialii beneficiari din Bihor au suficiente motive să acţioneze cu competenţă, dar şi prin a depune la termen propunerile de proiecte. Iar până la termenul scadent au mai rămas zece săptămâni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.