* În perioada 2007-2013, România este beneficiara unui sprijin financiar de aproximativ 7,5 miliarde euro, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. * Domenii de finanţare pe bază de proiecte de care pot beneficia şi bihorenii. * Măsuri de dezvoltare rurală cu finanţare europeană stabilite pentru acest an. După intrarea în Uniunea Europeană, România aplică în sectorul agricol Politica Agricolă Comună (PAC), însemnând o nouă strategie, implicit fonduri destinate prin care să se stimuleze dezvoltarea rurală. În acest sens, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este armonizat cu strategia europeană, astfel încât să existe suportul funcţional absorbţiei şi utilizării eficiente a fondurilor europene destinate ţării noastre, pe obiective precise. Pentru detalii, interlocutorul de astăzi este d-na ing. Maria Bocşe, consilier superior la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor. - Pentru început, doresc să subliniez ideea că viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) are ca obiectiv să asigure o agricultură eficientă din punct de vedere economic, sustenabilă din punct de vedere al mediului şi care să stimuleze o dezvoltare integrată a zonelor rurale ale UE, implicit ale României, ca membră a UE. Continuând ideea, Reglementarea Consiliului (EC) nr. 1698/2005 face referire la sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). - Ce înseamnă aceasta pentru România? - În perioada 2007-2013, prin FEADR, mediul rural din România va beneficia de aproximativ 7,5 miliarde de euro, din care se vor finanţa mai multe măsuri grupate în 4 axe. - Care sunt axele şi ce fonduri europene se alocă? - Axa numărul unu "Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier" beneficiază de 7,5 miliarde euro. Axa a II-a - "Îmbunătăţirea calităţii mediului şi a zonelor rurale" - înseamnă 1,8 miliarde euro, iar fondurile prevăzute celei de-a III-a Axe (Îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural) sunt de 2,12 miliarde euro, în timp ce Axei a IV-a (Leader) îi sunt alocate 2,12 miliarde euro. De reţinut că prin FEADR se continuă finanţarea unor activităţi care s-au derulat prin Programul SAPARD, preluând şi alte măsuri adresate agriculturii şi dezvoltării rurale. Sunt măsuri ce vor fi implementate (tehnic şi finanaciar) de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). - Cum se vor accesa asemenea fonduri, de care şi bihorenii sunt beneficiari? - Prin întocmirea unui proiect. La baza întocmirii proiectului va sta "Ghidul solicitantului" ce va fi pus la dispoziţie, în a doua parte a acestui an, de către Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. - Care sunt primele măsuri (domenii) de dezvoltare rurală din acest an cu finanţare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală? - Sunt propuse pentru implementare şi finanţare 7 măsuri: Măsura (M) 114 "Utilizarea serviciilor de consiliere şi consultanţă"; M 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole"; M 123 "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole"; M 211 "Sprijin pentru zonele defavorizate"; M 214 "Plăţi de agro-mediu"; M 312 "Sprijin pentru diversificarea către activităţi non-agricole şi crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi" şi M 322 "Renovarea, dezvoltarea satelor, conservarea şi îmbunătăţirea moştenirii rurale". - Când vor deveni operaţionale aceste măsuri? - Din luna septembrie, dar deja se pot începe proiectele, măcar pentru prima lor fază de elaborare, câştigându-se, astfel, timp. Cei interesaţi se pot adresa Oficiului Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, APIA Bihor sau Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor. - Vă mulţumesc, iar în scurt timp vom prezenta cele 7 măsuri de dezvoltare rurală cu finanţare europeană.