Certificatele de rezistenţă
Hotărârea clarifică procedurile de înregistrare a contractelor încheiate de persoanele juridice române cu cele străine sau cu persoanele fizice nerezidente care pestează pe teritoriul României prestări de servicii de natura lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţilor de supraveghere, activităţilor de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor activităţi care pot constitui sediu permanent în România.
În noile reglementări de aplicare a Codului Fiscal este precizat că firmele româneşti nu au obligaţia înregistrării contractelor încheiate cu firmele străine sau persoanele fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Legislaţia privind impunerea veniturilor obţinute din România de nerezidenţi a fost completată cu o nouă prevedere care permite depunerea la plătitorii de venit a certificatelor care atestă rezidenţa, în original şi în copie, de către nerezidenţii beneficiari ai veniturilor din România.

Regimul fiscal al impozitului pe profit
Hotărârea aprobată de Executiv clarifică regimul fiscal al impozitului pe profit aplicabil cheltuielilor cu pierderile tehnologice, cu transportul şi cazarea unor persoane fizice asimilate salariaţilor, precum şi a celor legate de stocuri şi mijloace fixe distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră şi introduce unele precizări legate de aplicarea scutirii de la plata impozitului pe dividende în cazul dividendelor distribuite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române.

Reguli în domeniul TVA
Pentru taxa pe valoarea adaugată este corelată legislaţia naţională cu unele decizii ale Curţii Europene de Justiţie, în special în ceea ce priveşte regimul TVA aferent serviciilor financiare şi de asigurare, cu referire principală la condiţiile de neimpozitare a bunurilor pierdute sau furate, dovedite legal, la efectele rezultate din modificarea exigibilităţii taxei pentru livrări şi achiziţii intracomunitare şi la stabilirea unor reguli tranzitorii în contextul introducerii ajustării unice în cazul bunurilor de capital utilizate total sau parţial în alte scopuri decât activitaţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei.
Sunt stabilite un set de reguli tranzitorii în contextul eliminării măsurilor de simplificare în domeniul TVA pentru clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, precum şi pentru lucrările de construcţii-montaj şi sunt clarificate procedurile legate de prelungirea, până la 31 decembrie 2011, a termenului pentru plata efectivă a TVA la vamă la organele vamale.

Registrul nontransferurilor
Actul normativ se referă şi la modificarea conţinutului registrului nontransferurilor, registrului pentru bunurile mobile corporale primite din alt stat membru, precum şi a conţinutului jurnalelor pentru vânzări şi pentru cumpărări în scopul întocmirii decontului de taxă, la autofacturarea bunurilor/serviciilor acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol, sponsorizare, mecenat, peste plafoanele stabilite de lege, la notificarea opţiunii de taxare pentru arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, precum şi pentru livrările de bunuri imobile scutite de taxă şi la includerea în baza de impozitare a taxei, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, a cheltuielilor cu impozite şi taxe datorate de furnizori/prestatori pentru livrările de bunuri/prestările de servicii şi recuperate de la clienţi prin refacturare.

Taxa pentru achiziţii intracomunitare
Includerea în baza de impozitare a taxei pentru achiziţii intracomunitare a cheltuielilor de transport în cazul în care transportul este în sarcina vânzătorului, definirea din punct de vedere al TVA a serviciilor constând în lucrări şi expertize efectuate asupra bunurilor mobile corporale, reglementarea anumitor proceduri privind corectarea documentelor în situaţiile în care persoanele impozabile au emis facturi în regim de taxare şi ulterior intră în posesia documentelor justificative care le dau dreptul la aplicarea unei scutiri, înregistrarea în scopuri de TVA a instituţiilor publice şi încadrarea din punct de vedere a TVA a operaţiunilor financiar-bancare şi de asigurare sunt alte prevederi incluse în actul normativ la acest domeniu.

Accizele şi alte taxe speciale
În ceea ce priveşte accizele şi alte taxe speciale, actul normativ indică regulamentele Comisiei Europene ca instrumente de lucru în toate statele membre UE, face referire la reguli de comercializare şi transport al tutunului brut şi al celui parţial prelucrat, în vederea aplicării corecte şi perceperii accizelor la aceste produse şi modifică prevederile privind regimul de autorizare a antrepozitelor fiscale, atât pentru asigurarea unor condiţii unitare de autorizare pentru toţi operatorii economici producători de produse supuse accizelor armonizate, cât şi pentru simplificarea procedurilor de autorizare.
Este simplificată procedura de acordare a scutirii de la plata accizelor în cazul combustibililor pentru motor destinaţi navelor şi aeronavelor aparţinând instituţiilor care aplică apărarea, ordinea publică, sănătatea publică, siguranţa şi securitatea naţională şi sunt reconsiderate prevederile aferente biocarburanţilor, în concordanţă cu Directiva 96/2003/CE.
În domeniul accizelor nearmonizate a fost reglementată metodologia de restituire a acestor taxe pentru produsele supuse accizelor nearmonizate achiziţionate din state membre sau din import şi care ulterior sunt exportate sau livrate către un alt stat membru.