Începe numărărea bobocilor Ieri, Federaţia Patronilor Bihor (FPB) a susţinut o conferinţă de presă în care a fost prezentat raportul de activitate pe a doua jumătate a anului, planul de viitor, precum şi a acţiunilor ce se vor desfăşura cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Geana Matei, directorul executiv al FPB, a declarat: "Prima acţiune s-a desfăşurat în luna iunie a.c., în colaborare cu Caravana Radiodifuziunii Române, prilej cu care patronatul bihorean şi-a exprimat problemele cu care se confruntă. În luna septembrie, conducerea FPB a participat la Adunarea Generală a UGIR-1903, ocazie cu care s-a ales noul preşedinte şi s-au creionat activităţile viitoare ale UGIR-1903. O altă acţiune s-a referit la oferta făcută agenţilor economici de a face parte din delegaţia oficială care l-a însoţit pe primul ministru la Luxemburg." Printre alte acţiuni desfăşurate de patronii bihoreni, mai aminitim organizarea de cursuri de pregătire profesională, în urma cărora au obţinut un atestat recunoscut în U.E., participarea la Forumul "Săptămâna Afacerilor de Succes" fiind şi coorganizator al manifestării, realizarea unui "Studiu de Atitudine a Comunităţii de Afaceri" din Bihor, întâlniri cu oamenii de afaceri din oraşul Aleşd etc. Ca o recunoaştere a activităţii, în noiembrie, cu ocazia participării la Forumul Confederaţiilor Patronale din Europa, a primit "Medalia Centenară a UGIR-1903". În semestrul al doilea al anului, s-au afiliat la această organizaţie 52 de agenţi economici. În luna decembrie, federaţia va desfăşura acţiuni cu caracter social. Astfel, membrii federaţiei vor face donaţii şi cadouri pentru copiii abandonaţi la Spitalul de Copii Oradea. De asemenea, în data de 19 decembrie, la sediul FPB, va fi organizat un concert de colinde. În prezent, Federaţia Patronilor are circa 350 de firme membre plătitoare, şi încă 150 neplătitoare. Membrilor li se oferă consultanţă juridică primară gratuită, informaţii privind oportunităţi de afaceri, târguri şi expoziţii, misiuni economice şi posibilitatea obţinerii de credite CHF (Cooperative Housing Foundation). În 2004, obiectivul principal va fi atragerea de noi membri, revitalizarea şi dinamizarea relaţiilor cu membrii şi o mai bună reprezentare a intereselor federaţiei.