Experţi ai UE, prezenţi în Bihor
Rezultate pozitive ale Misiunii DG-SANCO
Deşi se ştia şi ştiam că în data de 24 ianuarie a.c. va fi prezentă, în Bihor, Misiunea DG-SANCO (Direcţia Generală pentru Sănătate Publică şi Protecţia Consumatorilor a Comunităţii Europene), s-a procedat, conform uzanţelor într-un asemenea caz, la neanticiparea prezenţei experţilor Uniunii Europene, urmând, după încheierea verificărilor, să se ofere detalii.
Ce s-a urmărit şi concluziile
Într-un asemenea context, abia acum suntem în măsură să oferim detalii despre această Misiunea DG-SANCO prezentă în judeţul Bihor pentru evaluarea măsurilor de control a Encefalopatiei Spongiforme Bovine (ESB). Specialiştii comunitari au verificat o unitate de producere a furajelor pentru animalele de fermă (S.C. Vipromin Salonta) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor. S-a verificat modul în care în judeţul nostru sunt implementate reglementările UE referitoare la: prelevarea de probe de la bovinele moarte în vârstă de peste 24 de luni şi de la bovinele moarte în vârstă de peste 30 de luni, tăiate în abator; interzicerea utilizării în hrana animalelor de fermă a nutreţurilor combinate ce conţin proteina de origine animală; evidenţa privind monitorizarea ESB şi înscrierea în registrele speciale, evidenţele de laborator, activitatea serviciilor din cadrul DSVSA Bihor şi a circumscripţiilor sanitar-veterinare zonale.
Misiunea DG-SANCO a ales aleatoriu, dintr-o listă mai lungă, judeţul Bihor şi o unitate de producere a furajelor pentru animalele de fermă. Conform comunicatului DSVSA Bihor, concluzia Misiunii DG-SANCO a fost că "(...) activitatea de monitorizare şi profilaxie pentru ESB desfăşurată în judeţul Bihor este apreciată favorabil, recomandând ca în viitor să se urmărească mai insistent cauzele mortalităţilor la rumegătoare şi să se examineze toate mortalităţile înregistrate la laborator pentru a justifica o supraveghere eficientă".
Recomandări pentru crescătorii de animale
Pe plan mondial, Encefalopatia Spongiformă Bovină (boala vacii nebune) a fost identificată, pentru prima oară, în 1986, iar în anii următori a fost identificată şi la alte specii de animale. Sunt dovezi cu privire la asemănarea dintre agentul ESB şi cel al variantei noi a bolii Creutzfeldt-Jacob, deci posibilitatea transmiterii bolii de la animale la om. "O boală asemănătoare cu ESB este scrapia la ovine, care constituie o problemă extrem de importantă pentru sănătatea animală în cadrul populaţiei de ovine şi caprine. Prin urmare, a continuat dl. doctor Petru Gruia, director executiv al DSVSA Bihor, infectarea ovinelor şi caprinelor cu anumite forme transmisibile de encefalopatie spongiformă prezintă un potenţial risc pentru sănătatea publică".
De menţionat că, până la această dată, ESB nu a fost diagnosticată în ţara noastră, însă au fost diagnosticate şi asanate câteva focare de scrapie (în 2005 şi 2006) şi în judeţul Bihor - a menţionat conducerea DSVSA Bihor. Plecând de la aceste considerente, chiar dacă vizita şi rezultatele Misiunii DG-SANCO în judeţul nostru sunt pozitive, DSVSA Bihor atenţionează crescătorii de animale să solicite medicii veterinari, în cazul mortalităţii şi sacrificărilor de necesitate înregistrate la bovinele de peste 24 de luni şi la ovinele de peste 18 luni, recoltarea capului animalelor respective, în vederea efectuării examenelor de laborator. Totodată, DSVSA Bihor recomandă crescătorilor de animale să nu utilizeze, în furajarea animalelor, proteina de origine animală, iar atunci când cumpără furaje concentrate de la fabricile de furaje sau de la magazinele de profil să se asigure, citind înscrisurile de pe ambalaj, că furajele nu conţin proteină de origine animală.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.