Era Shopping Park Oradea îşi deschide porţile în 2009
Omilos Oradea, dezvoltatorul celui mai mare retail park construit în afara Bucureştiului, se apropie de încheierea procesului de închiriere a spaţiilor comerciale.
Era Shopping Park Oradea îşi va deschide porţile în mod oficial în martie 2009, atunci când prima faza operaţională a lucrărilor va lua sfârşit. Începând cu această dată, orădenii se vor putea bucura de hypermarketul Carrefour (15.300 mp) împreună cu Galeria Comercială (4.217 mp), magazinul Bricostore (9 945 mp), magazinul Media Galaxy (3 300 mp), precum şi Cinema City (3.000 mp) - cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală şi de Est, ce deţine 60 de cinematografe, cu un total de 503 săli. Beneficiind de o poziţionare strategică, la doar 5 minute de centrul oraşului, Era Shopping Park Oradea este localizat pe Calea Aradului (DN 79), la intersecţia şoselei de Centură cu Calea Aradului. Locaţia este ideală pentru dezvoltarea unui retail park de asemenea dimensiuni, având o deschidere spre Calea Aradului de aproximativ 430 de metri şi maximă vizibilitate. Era Shopping Park Oradea beneficiază de o investiţie de 80 de milioane de euro, întinzându-se pe 179 446 mp şi dispunând de o suprafaţă construită de aproximativ 83 000 mp, o suprafaţă închiriabilă de 64 700 mp şi 2 000 de locuri parcare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.