Deşi se susţinuse că nu poate exista o reală fiscalitate fără facturi fiscale, de la 1 ianuarie 2007 (data ratificării Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană), situaţia se schimbă: gata cu hârţogăria "inutilă" şi cu aşteptările de până la două săptămâni până la sosirea facturilor de la Imprimeria Naţională! Vom scăpa de birocraţie... Cel puţin, aşa se promite. Totuşi, am avea serie motive să ne îndoim de acest lucru! Motivul? În pofida abrogării pct. 7 al Art. VI din Codul de procedură fiscală pe 2006 (Legea 343 din 17 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 662 şi 765 a.c), mai găsim referiri la facturile fiscale, cazul art. 155. Aşadar, întrebările deja clasice în legătură cu: codul numeric personal (C.N.P), numele clientului, adresa sediului social al firmei la care lucrează contabilul ş.a.m.d. se pare că încă necesită explicitări prin această abrogare. De ce? Pentru că, iată, conform prevederilor Art. 155, necesitatea emiterii facturilor fiscale este foarte prezentă, dacă nu din partea producătorilor, respectiv prestatorilor de bunuri/servicii, măcar din partea receptorilor/beneficiarilor acestora, prin autofacturare, "dar doar dacă receptorul/beneficiarul nu se află în posesia vreunei facturi fiscale emise de către furnizor", conform Art. 150, pct. 1, lit. (b), (e) şi (g). Elemente de securitate pentru autofacturi Potrivit legii, emitenţii autofacturilor trebuie să introducă noi date centrale de validare fiscală, respectiv: un număr de ordine în baza uneia sau mai multor serii de identificare a autofacturii; data emiterii autofacturii; denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scop de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA) a entităţii juridice/persoanei emitente; denumirea/numele reprezentantului (prezumtiv) fiscal al furnizorului, în cazul în care reprezentantul e obligat la achitarea TVA.; denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare la plata T.V.A. a beneficiarului de servicii/cumpărătorului de bunuri ale furnizorului/producătorului; numele şi adresa cumpărătorului de bunuri/beneficiarului de servicii, plus codul acestuia de înregistrare la plata T.V.A., precum şi adresa locaţiei de transfer a bunurilor şi/sau de furnizare a serviciilor, în cazul în care acestea s-au efectuat intracomunitar. Dar asta nu e tot... De asemenea, emitenţii autofacturilor trebuie să mai introducă: numele, adresa şi codul de înregistrare al reprezentant fiscal (obligatoriu din România şi plătitor de T.V.A.); codul de înregistrare pentru plata T.V.A. al receptorului/beneficiarului, furnizat producătorului/furnizorului; codul de înregistrare pentru plata T.V.A. al receptorului/beneficiarului din spaţiul intercomunitar; codul de înregistrare pentru plata T.V.A. al furnizorului din alt stat membru, şi sub care s-a efectuat tranzacţia intracomunitară; denumirea şi cantitatea bunurilor tranzacţionate, denumirea serviciilor prestate şi particularităţile definitorii ale bunurilor, în cazul tranzacţionării intracomunitare de mijloace noi de transport; data tranzacţionării şi/sau prestării de servicii, cu excepţia cazurilor în care autofactura e realizată în avans; baza de impozitare; indicarea taxei colectate, exprimate în ROL/RON. *** Este clar că acum, când mai sunt ceva mai bine de două luni până la aderarea României la Uniunea Europeană, este absolut necesar să se acorde o atenţie deosebită Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal. În caz contrar, vom avea parte de o complicare a simplificării sau...de apariţia, pe "bulevardul activităţilor economice integrate" a unei aceeaşi Mării, purtând doar o altă pălărie!