Din Bihor s-au depus cele mai multe cereri de finanţare
Programul PHARE CBC România-Ungaria 2004
În cotidianul "Crişana" din 25 noiembrie a.c. semnalam faptul că, din judeţul Bihor, nu există depusă nici o cerere de finanţare pentru proiecte mari, în vederea obţinerii de fonduri din "Programul PHARE CBC România-Ungaria 2004", în condiţiile în care termenul scadent era 30 noiembrie a.c. Iată, însă, că, doar în cinci zile de la semnalul dat în cotidianul "Crişana", situaţia avea să se schimbe radical.
Concurenţă acerbă pentru milioane de euro
Prin Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România-Ungaria (BRCTGRU) - cu sediul în Oradea, se asigură sprijinul administrativ, tehnic şi logistic implementării proiectelor din cadrul programelor de cooperare transfrontalieră România-Ungaria, în faza de până la aderarea României la Uniunea Europeană, iar după aderare, BRCTGRU Oradea asigură managementul programelor de cooperare europeană transfrontalieră. Prin lansarea "Programului PHARE CBC România-Ungaria 2004" (la 1 septembrie a.c.) s-au deschis noi căi de finanţare, pe bază de proiecte, cu fonduri europene şi guvernamentale pentru judeţele din zona de graniţă comună România-Ungaria.
Într-un asemenea context, prin "Programul PHARE CBC România-Ungaria 2004" fondurile alocate sunt de 6.333.000 euro, din care 25% reprezintă fonduri asigurate de Guvernul României, la care beneficiarii unor astfel de proiecte vor contribui cu o finanţare din surse proprii de minimum 10 la sută. Suma totală de peste 6,3 milioane euro este destinată proiectelor pentru zona judeţelor Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş, judeţe "arondate" BRCTGRU Oradea.
Pentru proiecte mari, 25 de cereri de finanţare din Bihor
Cererile de finanţare pentru proiecte mari depuse, la termenul scadent (30 noiembrie a.c.), la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (titulatură uzuală) Oradea sunt în număr de 63. Dintre acestea, 25 sunt din judeţul Bihor, 17 din Timiş, 12 din judeţul Arad şi 9 din judeţul Satu Mare, conform precizărilor făcute de Livia Banu, director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea.
Aceste cereri de finanţare vizează proiecte destinate conform schemei de finanţare a "Programului PHARE CBC România-Ungaria 2004" pentru două priorităţi: asigurarea infrastructurii fizice de transport şi de mediu în zona transfrontalieră, respectiv promovarea cooperării în scopul facilitării integrării pieţelor şi consolidării coerenţei între structurile locale. Fiecare dintre cele două priorităţi enunţate anterior are mai multe măsuri (domenii), cum ar fi: îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere de transport, înlăturarea unor ameninţări comune din partea factorilor de mediu, acţionând pentru protecţia mediului şi prevenirea inundaţiilor, dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor comune de afaceri, sprijinirea cooperării între întreprinderi, promovarea şi cooperarea, în domeniul cercetării-dezvoltării şi al tehnologiei în domeniul dezvoltării resurselor umane. "Pentru aceste destinaţii, aflăm de la dna Livia Banu, se acordă o sumă indicativă globală de 5.450.000 euro, incluzând atât resursele financiare din fondul PHARE, cât şi cofinanţare publică asigurată de Guvernul României, care este de 25% din suma nerambursabilă."
În aşteptarea verdictului
Pe lângă cele 25 de cereri de finanţare (însoţite de documentele de susţinere) pentru proiecte mari (cu valori cuprinse între 50.000 şi 600.000 euro), din Bihor s-au depus şi alte 10 cereri de finanţare pentru proiecte mici (cu valori cuprinse între 10.000 şi 50.000 de euro).
Acum, urmează ca Ministerul Integrării Europene să desemneze o comisie care să verifice conformitatea administrativă şi eligibilitatea cererilor de finanţare depuse. "Cele acceptate vor fi evaluate tehnic şi economic, întocmindu-se apoi, de către comisie, un clasament pentru propunerea finanţărilor" - a precizat dna Livia Banu. Rămâne de văzut câte cereri de finanţare (proiecte aprobate) va avea judeţul Bihor, aspect asupra căruia vom reveni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.