Detaliile programului lansat în consultare publică - „Rabla pentru tractoare”
Ministrul mediului, Mircea Fechet, a prezentat, joi, detaliile programului „Rabla pentru tractoare”, al cărui ghid a fost lansat în consultare publică. AFM va deconta până la 80% din contravaloarea unui tractor pentru tinerii fermieri.
„Este vorba despre un program pilot, pentru că nu am mai finanțat tractoare sau mașini agricole autopropulsate. Ne propunem să sprijinim producătorii agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare pentru achiziționarea de tractoare și mașini agricole autopropulsare, inclusiv accesorii aferente, noi și mai puțin poluante. Bucuria personală pe care o am este aceea că, spre deosebire de panouri fotovoltaice pe care le importăm din piețele asiatice de cele mai multe ori, avem în România producători de astfel de tractoare sau utilaje agricole și sper ca un număr cât mai mare din aceste echipamente să fie produse în România”, spune Mircea Fechet.
Ministrul mediului precizează că bugetul alocat acestui program este de 500 de milioane de lei.
„Vorbim de o schemă de ajutor de stat în baza căreia se poate achiziționa un tractor de până la 55.000 de euro cu TVA inclus. Discutăm de tractoare de dimensiuni, de capacități mai mici. Conform schemei de ajutor de stat intensitatea sprijinului este între 65 și 80%. Cu alte cuvinte, dacă discutăm despre tineri fermieri, adică fermieri care au până la 40 de ani, putem să decontăm 80% din valoarea tractorului. Dacă discutăm de alte categorii, putem finanța maximum 65%. Condiția este ca fermierul să dețină atestat de producător”, încheie Fechet.
Ministerul Mediului pune în consultare publică și Ghidul de finanţare a Programului aferent schemei de ajutor de stat „Sprijin în vederea achiziționării de tractoare şi mașini agricole autopropulsate” - Rabla pentru tractoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.