Calendar fiscal 2006 Legislaţia în vigoare prevede că persoanele fizice care au obţinut venituri din activităţi agricole specifice şi sunt impuse la norma de venit au obligaţia să depună, până la data de 30 iunie 2006, "Declaraţia privind veniturile din activităţile agricole - impunere pe norme de venit" (D215), pentru anul în curs. Declaraţia amintită mai sus se depune la administraţia fiscală teritorială de care aparţine contribuabilul respectiv (domiciliul fiscal). Impozitul stabilit se plăteşte anticipat, la unitatea fiscală de domiciliu, în două tranşe, în proporţiile şi termenele următoare: 50% - până la 1 septembrie inclusiv; 50% - până la 15 noiembrie inclusiv. "Până la data de 31 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, organul fiscal competent efectuează regularizarea plăţilor anticipate şi emite decizia de impunere anuală pentru veniturile din activităţi agricole - impunere pe norme de venit", a menţionat dl. Vasile Farc, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor. De reţinut, totodată, că din categoria celor care obţin venituri din activităţi agricole specifice fac parte persoanele care cultivă şi valorifică flori, legume şi zarzavaturi în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, cei care se ocupă cu cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, cu exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi cu alte asemenea activităţi. Aceştia datorează un impozit de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. Venitul net se poate determina pe bază de norme de venit sau pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, în funcţie de opţiunea contribuabilului. Referitor la obligativitatea depunerii declaraţiei de venit din activităţi agricole specifice, persoanele fizice în cauză trebuie să respecte termenele prevăzute de lege. În caz contrar, fapta devine contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 la 100 RON. De altfel, pentru evitarea oricăror situaţii neplăcute pentru contribuabili persoane fizice în cauză, pentru lămuriri şi informaţii suplimentare vizând depunerea declaraţiilor de venit din activităţi agricole, oricine se poate adresa la compartimentul de asistenţă din cadrul unităţilor fiscale teritoriale sau la Serviciul Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul D.G.F.P. Bihor - fie personal, la camera 303, fie şi telefonic: 43-30-56. Important este, în fond, ca fiecare să se încadreze în termenul stabilit de lege privind depunerea declaraţiei de venit din activităţi agricole specifice.