Bugetul general consolidat a înregistrat, în primele 11 luni ale anului trecut, un deficit de 14,84 miliarde lei (4 miliarde euro), sumă care echivalează cu 2,94% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2008, de 505 miliarde lei.

Datele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) relevă că, după primele zece luni, bugetul consolidat înregistrase un deficit de 8,11 miliarde lei, suma care echivala cu 1,61% din PIB-ul estimat. Cifrele arată că, doar pentru luna noiembrie, statul a înregistrat un deficit de 6,7 miliarde lei (1,8 miliarde euro), în condiţiile prăbuşirii veniturilor la buget, după scăderea activităţii economice. Astfel, bugetul general consolidat a avut încasări de doar 10,9 miliarde lei în noiembrie, în condiţiile în care cheltuielile au însumat 17,6 miliarde lei. Deficitul provine în cea mai mare parte din bugetul de stat, care a înregistrat un dezechilibru între încasări şi cheltuieli de 13,7 miliarde lei. Ultimele estimări ale Finanţelor arată că, pentru întregul an 2008, deficitul bugetar a fost de circa 4,5% din PIB, după fluxul de numerar, şi de 5,21% din PIB - după standardul european ESA95.