De la 1 iulie se înfiinţează Registrul operatorilor intracomunitari
Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare vor fi cuprinse în "Registrul operatorilor intracomunitari", ce se va înfiinţa, începând cu data de 1 iulie 2010, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Operaţiuni intracomunitare vizate
Conform Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, operaţiunile intracomunitare vizate de acest proiect de act normativ sunt: livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România şi care sunt scutite de taxă; livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute, efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România; prestări de servicii intracomunitare, respectiv operaţiuni de leasing având ca obiect utilizarea de bunuri mobile corporale, efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile; achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România; achiziţii intracomunitare de servicii, respectiv operaţiuni de leasing având ca obiect utilizarea de bunuri mobile corporale, efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA, de către persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, şi pentru care beneficiarul are obligaţia plăţii taxei.
Procedura de înscriere
La data solicitării înregistrării în scopuri de TVA, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile vor solicita organului fiscal competent şi înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare. În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere de înregistrare însoţită de cazierul judiciar al asociaţilor şi administratorilor, precum şi de alte documente doveditoare. Aprobarea sau respingerea motivată a cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari va fi dată în termen de 10 zile calendaristice de la data înregistrării cererii de înregistrare la organul fiscal competent.
Conform Notei de Fundamentare a proiectului de act normativ, bazele de date care conţin informaţii referitoare la persoanele impozabile şi operaţiunile intracomunitare ale acestora reprezintă un element esenţial al dispozitivului de combatere a fraudei fiscale în materie de TVA. Din acest motiv, informaţiile conţinute în aceste baze de date trebuie să fie actualizate şi fiabile. Pentru ca informaţiile conţinute în bazele de date să fie uşor utilizabile de către statele membre, trebuie instituite proceduri comune care să vizeze asigurarea comparabilităţii şi a calităţii acestor informaţii.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.