De astăzi şi până în 29 iunie, Întâlniri pe centre zonale cu specialişti, producători agricoli şi procesatori
Stadiul recensământului plantaţiilor pomicole, arbuştilor fructiferi şi plantaţiilor de căpşuni.
Autorizarea spaţiilor de depozitare a cerealelor.
Reactualizarea situaţiei privind licenţele acordate procesatorilor din sectorul morărit-panificaţie.
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltarea Rurală (DADR) Bihor organizează, în perioada 22-29 iunie a.c., mai multe întâlniri, pe centre zonale, cu specialişti, producători agricoli şi procesatori, acţiune în care sunt implicate şi primăriile care găzduiesc aceste activităţi pe centru zonal.
Programarea este stabilită astfel: Oradea - azi, 22 iunie, ora 10; Salonta - 23 iunie, ora 10; Beiuş şi Ceica - 27 iunie, ora 12, respectiv ora 10; Săcuieni şi Marghita - 28 iunie, ora 10, respectiv ora12; Aleşd şi Tileagd - 29 iunie, ora 12, respectiv ora 10. Vor fi prezenţi specialişti de la centrele agricole de pe raza fiecărei zone şi reprezentanţii centrelor locale de plăţi şi intervenţie în agricultură, producători agricoli, procesatori, depozitari de cereale.
Aceste întâlniri de lucru pe cele 8 zone ale judeţului vor aborda, tematic, mai multe domenii de activitate, fiecare având prioritate pentru perioada următoare. Pe de o parte, se va analiza stadiul derulării recensământului plantaţiilor de căpşuni, la această dată fiind doar 10 comune care au încheiat acţiunea, conform celor declarate de dl. ing. Ioan Seracin, director executiv al DADR Bihor; pe de altă parte, se vor aborda prevederile OUG nr. 12/2006 referitoare la depozitarea cerealelor din noua recoltă, autorizarea spaţiilor de depozitare a cerealelor şi a dotărilor necesare din sectorul morărit-panificaţie. Un alt aspect important va fi cel referitor la licenţierea procesatorilor din sectorul morărit-panificaţie şi reactualizarea situaţiei privind licenţele de producţie. Din 1995 şi până acum s-au produs schimbări privind numărul procesatorilor bihoreni (erau 300 la nivel de judeţ), iar prin noile reglementări sunt necesare reactualizările în baza de date.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.