Datoria externă, în creştere
La sfârşitul lunii august, România înregistra o datorie externă pe termen mediu şi lung de 47,46 miliarde euro, cu 23,3% mai mare decât la sfârşitul anului 2007.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), la sfârşitul lui 2007, datoria externă pe termen mediu şi lung era de aproape 38,49 miliarde euro. De asemenea, datoria externă negarantată public însuma aproape 30,65 miliarde euro la 31 august 2008, fiind mai mare cu 22,3% (5,596 miliarde euro) faţă de finele anului trecut. În acelaşi timp, datoria publică directă, care scăzuse în 2007, a sporit cu 7,2% în intervalul ianuarie-august, de la 8,18 miliarde euro până la 8,77 miliarde euro. Serviciul datoriei externe a însumat în primele opt luni din acest an 6,04 miliarde euro, din care 4,37 miliarde euro a reprezentat datoria negarantată public. Depozitele constituite pe termen lung în România de nerezidenţi au crescut cu 92% (2,96 miliarde euro) în primele opt luni din 2008, ajungând la 6,18 miliarde euro.În ceea ce priveşte contul curent al balanţei de plăţi, acesta a înregistrat, în primele opt luni, un deficit de 10 miliarde euro, încetinindu-şi puternic ritmul de creştere, de la 11,9% în iulie, la 1,6% comparativ cu perioada similară de anul trecut.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.