Schimbarea domiciliului fiscal se notifică în termen de 30 de zile Informaţiile cu privire la domiciliul fiscal se utilizează numai în relaţiile cu organele fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), iar modificarea domiciliului fiscal se notifică organului fiscal competent în termen de 30 de zile. Neîndeplinirea de către contribuabili a acestei obligaţii este sancţionată cu amendă contravenţională de la 500.000 la 5.000.000 lei, în cazul persoanelor fizice sau de la 5.000.000 la 25.000.000 lei, în cazul persoanelor juridice. Codul de procedură fiscală, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, introduce, pentru prima dată în dreptul fiscal român, instituţia domiciliului fiscal. Scopul acestei reglementări este de a soluţiona unele probleme de administrare a impozitelor şi taxelor datorate de contribuabili, în special cele privind delimitarea competenţelor ce revin organelor fiscale, precum şi cele referitoare la punctul de legătură dintre contribuabili şi administraţia fiscală. Domiciliul fiscal este, pentru contribuabilii persoane fizice, adresa unde îşi au domiciliul sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliul înscris în actul de identitate. Pentru contribuabilii persoane juridice, domiciliul fiscal este sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat. În ceea ce priveşte asocierile şi entităţile fără personalitate juridică, domiciliul fiscal este adresa care reprezintă asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricăruia dintre asociaţi. Înregistrarea domiciliului fiscal se face prin depunerea unei cereri de înregistrare, însoţită de copii ale documentelor care fac dovada deţinerii legale a spaţiului pentru domiciliul fiscal (actul de proprietate, de închiriere, uzufruct etc.), la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a fi stabilit domiciliul fiscal.