Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor organizează, şi în această săptămână, prin Departamentul Dezvoltare Rurală, o nouă serie de întâlniri cu producătorii agricoli din judeţul nostru. Astfel de întâlniri şi dezbateri sunt programate, de această dată, în trei unităţi administrativ- teritoriale din mediul rural: comunele Pietroasa, Pocola şi Curtuişeni.

Directorul coordonator adjunct al DADR Bihor, pe domeniul dezvoltării rurale, dl ing. Ioan Iştoc, ne-a precizat că mâine, ora 11.00, la Pietroasa, şi la ora 13.00, la Pocola, apoi joi, ora 11.00, la Curtuişeni, vor avea loc cele trei întâlniri şi dezbateri programate în cursul acestei săptămâni. "Scopul unor astfel de activităţi, a insistat dl Ioan Iştoc, este de a informa producătorii agricoli, pentru o mai bună cunoaştere, cu problematica şi adaptabilitatea la cerinţele Politicii Agricole Comune, cu oportunităţile şi avantajele accesării de fonduri europene, pe domenii, în funcţie de specificitatea lor."
Într-un asemenea context, pe agenda de lucru a acestor întâlniri şi dezbateri tematica vizează: prezentarea măsurilor de accesare a fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, înfiinţarea grupurilor de producători în legumicultură, dar şi a altor forme asociative în agricultură, formarea şi funcţionarea grupurilor de acţiune locală.
La aceste întâlniri şi dezbateri, la care pot participa şi alte persoane interesate, nu numai producători agricoli, DADR Bihor vine cu echipe de specialişti (consilieri) pe domenii de activitate.